"Sunt foarte mulţumit de modul în care am abordat acest joc, de modul în care s-au mobilizat băieţii. Sper ca atitudinea lor să fie la fel şi în următoarele jocuri. Au avut o reacţie pozitivă după meciul cu Gloria Bistriţa. Am făcut şi noi câteva greşeli, atât în apărare, la golul primit, cât şi în atac, unde am ratat câteva ocazii clare. Jocul nu a fost chiar atât de uşor cum arată scorul. Sper ca rezultatul acesta să ne dea încredere pentru viitor", a declarat Lăcătuş după meciul de la Iaşi.
Antrenorul lui Poli, Petre Grigoraş, susţine că echipa sa nu a jucat nimic, şi că eşecul cu Vasluiul a fost cea mai mare dezamăgire a sa din ultimii ani. "Poli, aşa cum o vreau eu, a jucat doar 20 de minute în repriza a doua. În rest, bambilici. În prima repriză, putea fi lejer 3-0 pentru Vaslui. Îmi asum acest eşec, poate nu am ştiut eu să îi motivez cum trebuie. După acest meci, suntem principala candidată la retrogradare. Am şi plecat de pe bancă, pentru că mi s-a făcut rău şi nu am mai rezistat. E cea mai mare dezamăgire a mea din ultimii cinci ani, chiar dacă am pierdut un meci cu 7-0 când eram la Galaţi", a spus Grigoraş.
FC Vaslui s-a impus joi cu 3-1, în deplasare, în faţa formaţiei Poli Iaşi, în etapa a 22-a a Ligii I, cu "dubla" lui Wesley şi golul lui Costly. Golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Păun.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M