Călărăşenii internaţi la Spitalul Judeţean trebuie să suporte în fiecare noapte atacul gândacilor. Zeci de insecte se plimbă nestingherit prin saloanele spitalului, deloc deranjate de stropii de insecticid, pulverizat din ce în ce mai rar.
Pacienţii sunt îngroziţi de condiţiile în care sunt trataţi, însă suportă cu stoicism, pentru că oricum nu pot pleca acasă.
''Mie mi-a intrat unul pe lângă gips, pe picior şi mă mânca de ziceam că îmi pierd minţile'', povesteşte o pacientă.
Bolnavii au anunţat de mai multe ori conducerea spitalului, însă toată lumea ridică din umeri. Reprezentanţii spitalului susţin că nu sunt bani pentru reluarea lucrărilor de renovare.
Drama pacienţilor de la Spitalul Judeţean din Călăraşi este cunoscută şi la Palatul Victoria. Prezent la Călăraşi, la deschiderea unei fabrici, premierul a primit o fotografie. Atunci, un tată, al cărui copil era internat la Spitalul Judeţean din Călăraşi i-a arătat primului-ministru o poză cu gândacii din instituţia sanitară. S-au luat urgent măsuri: au fost amendate femeile de servicu.
Directorul spitalul susţine însă că ultima dezinsecţie a fost făcută chiar în urmă cu o săptămână.
''Problemele rezidă din instalaţiile vechi de peste 40 de ani, în ghenele de unde pornesc aceste instalaţii, gândacii nu pot fi atinşi de substanţele pe care le-am putea folosi. Nu putem să folosim nişte substanţe care să ducă la omorârea instantanee pentru că ar afecta starea de sănătate a pacienţilor'', susţine managerul Spitalului Judeţean din Călăraşi, Victor Verniceanu.













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed

