Hăţişurile legislative ţin elevii în frig. Din cauza procedurilor de organizare a licitaţiilor, tâmplăria de la şcoala 36 din Capitală nu a fost schimbată. În aceste condiţii, geamurile abia se mai ţin în balamale, iar vântul şi ploaia intră în clase.

După ziua de ieri meşterii au început să bată geamurile în cuie, pentru a nu se mai deschide, iar pe cele pe care nu au putut să le bată pentru că sunt putrezite le-au baricadat cu bănci. Profesorii şi părinţii elevilor spun că ferestrele sunt un pericol pentru cei mici.

Din cauza condiţiilor din şcoală, părinţii au început să îşi transfere copiii la alte unităţi de învăţământ.

"Ieri am avut 3 cereri de transfer, din perioada aceasta cu vânt, ploi. Ieri era o situaţie complicată aici, la etajul al doilea, pentru că geamurile se deschideau, pericol de a cădea pe copii", a spus directorul şcolii.

Ferestrele şcolii ar fi trebuit să fie înlocuite încă din luna noiembrie a anului trecut. Firma care a câştigat licitaţia pentru lucrări nu şi-a respectat, însă angajamentul.

Autorităţile susţin că şcoala va avea geamuri noi până la mijlocul lunii viitoare.