România este în prezent ţara europeană cu cei mai mulţi copii abandonaţi. Pe fondul crizei, în unele spitale numărul bebeluşilor lăsaţi în voia sorţii a crescut. Iar acest lucru nu se întâmplă doar în zonele foarte sărace, ci şi în buricul Bucureştiului, unde într-o maternitate ultradotată aceste cazuri sunt destul de frecvente. Aşa se face că, în acest moment, în România, la fiecare şase ore un bebeluş este părăsit de mama sa în spital.
"În general mame sărace, cu o situaţie materială foarte rea, care nu au din ce să trăiască şi nu au cu ce să-şi întreţină copiii şi apoi mai sunt mamele foarte tinere, între 14 şi 17 ani", a declarat Doru Pană, purtător de cuvânt la Maternitatea Giuleşti.
În Buzău, numărul copiilor abandonaţi a crescut de la an la an.
"Dacă în anul 2008 am avut un abandon de 30 de copii, în 2009 – 35, în 2010 am constatat o creştere de până la 50. Cei mai mulţi copii sunt nou-născuţi sau copii de până la 2 ani, situaţie care ne pune într-o anumită dificultate pentru că în ultima perioadă, numărul asistenţilor maternali este în scădere", a declarat Claudia Roşioru, directorul DGASPC Buzău.
Asistenţii maternali nu se mai înghesuie, iar acest lucru e lesne de înţeles, salariile lor şi aşa mici au fost diminuate cu 25 de procente în iulie 2010. Cifrele arată că astăzi în România sunt în total peste 40.000 de copii abanadonaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M