De o lună, la conducerea Ministerului Justiţiei nu se află nimeni. Analiştii susţin că această situaţie produce instabilitate politică.
În rândul politicienilor, părerile sunt împărţite.
"Atâta vreme cât avem soluţii constituţionale pe problemele apărute, nu consider că suntem într-o situaţie de criză. Când se schimbă un singur membru, Constituţia spune că premierul propune şi preşedintele acceptă sau respinge", spune Emil Boc, preşedinte PD-L.
"Premierul a şi declarat că aceste lucruri nu se negociază; sigur că dacă această discuţie ar fi avut loc acum aproape o lună nu ar fi fost ceva ieşit din comun. Eu cred că discuţia aceasta se prelungeşte foarte mult, cred că preşedintele Băsescu întinde coarda nu în detrimentul Noricăi Nicolai, ci în detrimentul imaginii României", consideră Crin Antonescu, vicepreşedinte PNL.
Victor Ponta, vicepreşedinte PSD, spune că "certurile dintre premier şi preşedinte au devenit un lucru atât de normal, încât nu au niciun efect mai jos". "Eu după ce am văzut-o pe Monica Macovei şi pe d-l Chiuariu", mai spune acesta, "cred că e mai bine pentru România să nu aibă un ministru deloc".
La conducerea Ministerului Justiţiei nu se află nimeni, de o lună
PUBLICAT
Vineri, 11 Ianuarie 2008 04:45
ACTUALIZAT
Vineri, 11 Ianuarie 2008 04:45
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
Băsescu, Crin Antonescu, Emil Boc, justiţie, Norica Nicolai, Tăriceanu, Victor Ponta







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M