La Cluj nu se mai găsesc formulare de înmatriculare auto provizorie
Veşti proaste pentru şoferii clujeni: miercuri s-au terminat formularele pentru înmatricularea provizorie. Cum autorităţile înalţă neputincioase din umeri şi pasează vina dintr-o parte în alta, până vin noile documente, de la Bucureşti, proprietarilor de maşini noi nu le rămâne decât să meargă pe jos.
La Cluj, formularele de înmatriculare s-au epuizat, iar ultimele 150, împrumutate de la Arad, sunt şi ele pe terminate.
''Hai să ne închipuim că două zile vom merge pe jos, cu
bicicleta. Vom încerca să reducem nivelul de poluare care şi aşa este
ridicat'', a spus Dan Florian, comisat şef la Serviciul de înmatriculări auto.
Formularele se tipăresc în Canada, pe baza unui contract guvernamental
încheiat de Regia Autonomă a Protocolului şi Patrimoniului de Stat.
''MIRA nouă ne face comenzile, iar dacă ei nu apreciază
fluxul de astfel de documente coresct, astfel încât să nu apară
surprize, este numai şi numai responsabilitatea lor'', susţine Gabriel Sandu, director general RAPPS.
La rândul lor, oficialii ministerului de Interne susţin că serviciile din teritoriu n-au anunţat până acum că ar avea nevoie de mai multe formulare de înmatriculare provizorie. Aşa că până instituţiile statului ajung la un acord, şoferii n-au altceva de făcut decât să meargă pe jos.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

