Bucătarii au demonstrat că peştele poate fi pregătit în nenumărate feluri. De la Festivalul Peştelui nu au lipsit borşul lipovenesc, păstrăvul gătit cu sos a la grec, rulourile cu peşte sau salata de icre. Cât despre cantitate, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Cea mai mare salată a fost făcută din 40 de kilograme de icre şi 160 de litri de ulei. Suficient cât să saturi 700 de oameni. Primul care a dat iama în salată de icre a fost jazzmanul Johnny Răducanu.