Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

La 19 zile de la deces, James Brown nu a fost încă înmormântat

Corpul neînsufleţit al lui James Brown nu a fost îngropat nici după 19 zile de la decesul său pentru că familia nu a decis încă locul în care regele muzicii soul se va odihni, a declarat avocatul său, potrivit AFP.

Trupul cântăreţului este conservat în locuinţa sa din Beach Island, în Carolina de Sud, la o temperatură controlată şi se află sub o supraveghere strictă, a declarat pentru AFP un angajat de la pompe funebre.

"Testamentul a fost citit, joi, celor şase copii", a spus Buddy Dallas, avocatul lui James Brown. "Mai sunt multe lucruri de pus la punct, iar asta necesită timp. Familia va decide apoi unde să construiască mausoleul", fără a spune însă când vor avea loc funeraliile.

Familia cântăreţului a început să se certe pe tema testamentului lui Brown încă de la ceremonia omagială de la teatrul Apollo din NewYork, din 28 decembrie. Cea de-a patra soţie a lui James Brown, o coristă în vârstă de 36 de ani şi mama ultimului fiu al artistului, James Jr., a afirmat că i-a fost interzis accesul în casa starului, iar de aici au apărut problemele legate de împărţirea averii lui James Brown.

Cunoscut pentru performanţele sale scenice şi pentru ţinutele extravagante, omul cel mai imitat din show business, James Brown, alias "Mister Dynamite", a înregistrat peste 50 de albume, vândute în milioane de exemplare în toată lumea.

Brown a murit pe 25 decembrie, la vârsta de 73 de ani, din cauza unei forme severe de pneumonie, după ce a fost internat la spitalul Emory Crawford Long din Atlanta.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro