Tom Nulens este desenatorul frunzei din logo-ul campaniei de promovare a turismului în România. / FOTO: REALITATEA.NET
Imaginea 1/3

Contactat de REALITATEA.NET, Nulens a spus, după ce a văzut logo-ul campaniei Explore the Carpathian Garden lansată de ministerul Turismului condus de Elena Udrea, că este bazat pe desenul lui. “Tot ce pot spune e că este într-adevăr bazat pe munca mea, cu siguranţă”, a declarat designerul pentru REALITATEA.NET.

Deasupra logo-ului campaniei “Explore the Carpathian Garden” lansate de Ministerul Tursimului, în partea dreaptă, apare un element grafic asemănător unei frunze de-a lungul unei ape curgătoare. Acesta este elementul pe care l-a recunoscut Nulens ca fiind bazat pe creaţia sa.

Acesta a spus că a desenat în 2008 frunza verde care reprezintă elementul principal din logo-ul campaniei lansate ieri de ministerul Turismului. Tot atunci şi-a cedat creaţia bazei de date istockphoto care stochează imagini de la creatori independenţi şi apoi le vinde, plătind o cotă parte creatorului original. De altfel, designerul a precizat că nici una dintre creaţiile sale nu au fost realizate cu titlu de exclusivitate.

Accesaţi aici designul realizat de Tom Nulens stocat pe istockphoto.com şi care se aseamănă izbitor cu frunza din logo-ul campaniei Ministerului Turismului.

Tom Nulens este un designer independent din Belgia şcolit în design grafic şi comunicare vizuală la Colegiul Sint-Lucas din Antwerp. Situl designerului este http://sodafish.com.

Preţul unei imagini de pe istockphoto se exprimă în credite. Vectorul de imagini realizat de Tom Nulens şi a cărui componente se regăsesc, potrivit autorului, în logo-ul campaniei de branding turistic al României, poate costa 75 de credite şi poate fi folosit de oricâţi utilizatori, 100 de credite în cazul în care clientul cere asigurare legală, 125 de credite pentru tipăriri nelimitate. La numărul de credite se adaugă alte 14 credite, preţul de stoc al setului de imagini.

26 de credite pe istockphoto costă 30 de dolari, 50 de credite, 73 de dolari, iar 120 de credite, 170 de dolari. Corelând aceste preţuri, compania care a realizat logo-ul ar fi putut plăti, cu aproximaţie, între 120 şi 200 de dolari.

În articolul Logoul Explore the Carpathian Garden - cumpărat de pe internet sau plagiat, REALITATEA.NET subliniază că acelaşi model de frunză care apare în logo-ul campaniei de branding turistic se regăseşte şi în logo-ul unei firme irlandeze de transport, Change Transport, dar şi pe bannerul unei campanii derulate de o companie autohtonă, OLTCHIM S.A.

Brandul turistic al României, cu sloganul "explore the Carpathian garden", care a fost lansat joi la Shanghai, invită la explorarea "grădinii carpatice" în culori vii, predominant nuanţe de verde, dar şi albastru, galben şi portocaliu, care amintesc de natură, soare şi mare, declară surse din turism. Într-un comunicat de presă, ministerul anunţa că la elaborarea acestui proiect au colaborat numeroşi reprezentanţi ai mediului privat şi ai instituţiilor publice.

Contractul de servicii pentru realizarea brandului de turism al României a fost adjudecat, potrivit ministerului, în cadrul unei licitaţii internaţionale, de către asocierea THR-TNS, una din cele mai prestigioase firme de branding din lume. Aceasta a construit branduri de turism pentru ţări ca Argentina, Spania, Croaţia. Originalitatea incumbă firmei creatoare ca obligaţie contractuală. Pentru întreagul proiect de branding, ministerul Turismului a plătit 850.000 de euro.