Campioana en-titre San Antonio Spurs a evitat surpriza în semifinala Conferinţei de Vest cu New Orleans şi merge în ultimul act din Vest, după victoria din meciul decisiv cu Hornets.

După un prim sfert în care s-a mers cap la cap, Spurs s-a dezlănţuit în următoarele două sferturi, în care a marcat 48 de puncte şi a primit numai 36. Manu Ginobili şi Tim Duncan au terminat partida cu 42 de puncte şi au fost oamenii esenţiali în victoria lui San Antonio, care a câştigat seria cu 4-3 şi a lămurit numele ultimei echipe calificate într-o finală de Conferinţă din NBA.

Primul meci al ultimului act din Vest, dintre Lakers şi Spurs, va avea loc miercuri noapte în Los Angeles.