Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a invocat motivele pentru care nu s-a putut prezentat în timp util la poliţie pentru a raporta accidentul rutier în care a fost implicat. Ministrul a susţinut că a avut unele probleme familiale, se grăbea la minister, deoarece trebuia să coordoneze acţiunea de deszăpezire şi că a efectuat o serie de analize medicale care nu sufereau amânare.

"Nu am încercat să muşamalizez nimic din moment ce am fost acolo. Evident că am aşteptat să vină echipajul de poliţie, dar probabil că din cauza sutelor de accidente nu a fost niciun echipaj de poliţie care să se prezinte la faţa locului", a explicat Ludovic Orban.

"Sunt un cetăţean al României, nu mă prevalez de funcţia de ministru, dovadă în acest sens fiind că răspund ca orice cetăţean, că nu am făcut niciun fel de tentativă pentru a opri reţinerea permisului, nu am făcut niciun fel de intervenţie, nici măcar la ministrul de Interne, pentru a solicita vreun ajutor", a subliniat ministrul Transporturilor.

Ludovic Orban consideră că accidentul este un fapt banal, dar intens mediatizat. "Dacă este vorba de victime, victima am fost eu şi nu sunt de acord să fiu supus unui linşaj mediatic pentru un fapt pe care-l consider banal, un lucru care se poate întâmpla oricărui om", a mai spus Orban.

Ministrul Transporturilor a rămas aseară fără permis de conducere, deoarece a raportat tamponarea pe care a provocat-o cu 30 de ore mai târziu.