Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este anchetat în niciun dosar penal, a spus miercuri seara, la Realitatea TV, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Nici pentru susţinerea declaraţiilor preşedintelui Băsescu, despre oameni de afaceri care ar fi oferit bani unor oficiali guvernamentali, nu există probe, a mai declarat procurorul general.
Invitată în emisiunea lui Robert Turcescu, Laura Kovesi a infirmat afirmaţia preşedintelui Partidului Conservator, Dan Voiculescu, cel care declara, marţi, că are informaţii conform cărora, până sâmbătă, va fi sesizată comisia specială de la Preşedinţie, să se înceapă procedurile de suspendare a premierului, deoarece împotriva acestuia va fi declanşată urmărirea penală. Kovesi a precizat că dosarele de la Parchet nu vor ţine cont de elementul politic.
Codruţa Kovesi a mai declarat că nu a primit memoriul lui Arpad Paszkany. Preşedintele Traian Băsescu declarase, marţi, că îi va trimite lui Kovesi un memoriu, primit la Cotroceni, din partea unui cetăţean din Cluj. Ulterior, şeful statului a confirmat că este vorba despre Paszkany, urmărit penal în dosarul "Gazeta".
Kovesi: Tăriceanu nu este anchetat
Joi, 08 Martie 2007 00:03
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Kovesi spune că nu face ce zice preşedintele
Joi, 08 Februarie 2007 14:17 - Băsescu: În curând, vor fi finalizate dosare grele privind oameni politici importanţi
Marti, 06 Martie 2007 10:08 - Codruţa Kovesi a fost colegă de facultate cu Emil Boc
Miercuri, 07 Martie 2007 17:35
Comentariile cititorilor
4. fane.i.babanu
Vineri, 09 Martie 2007 19:59
| Raspunde la comentariu
3. stefan.i
Joi, 08 Martie 2007 11:48
2. Marian
Joi, 08 Martie 2007 11:48


1. adrian
Joi, 08 Martie 2007 08:22
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
Astazi, ora 17:50În emisiunea "Fabrica", Adriean Videanu a declarat că toată vina pentru situaţia economică actuală îi aparţine Guvernului care nu a informat parlamentarii că nu sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor.
Stolojan califică drept "iresponsabilă" iniţiativa lui Tăriceanu de a contesta majorarea pensiilor
Astazi, ora 16:31Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a criticat iniţiativa premierului Călin Popescu Tăriceanu de a ataca la Curtea Constituţională majorarea pensiei pentru grupele de muncă I şi II, subliniind că, în acelaşi timp,...
PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor
Astazi, ora 23:16Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat sâmbătă că partidul pe care-l conduce va introduce săptămână viitoare, în Parlament, proiectul de lege pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor.
Tăriceanu vrea o analiză în privinţa salariilor şefilor de agenţii guvernamentale de la şeful Cancelariei Primului Ministru
Astazi, ora 23:18Premierul Tăriceanu i-a cerut şefului Cancelariei, Dorin Marian să-i prezinte o analiză referitoare la salariile, sporurile şi primele şefilor de agenţii guvernamentale, care să fie prezentată la începutul şedinţei de guvern...
Geoană: Guvernul a semănat timp de 4 ani indiferenţă şi dispreţ, iar acum se plânge că primeşte furie şi revoltă
Astazi, ora 13:07Geoană a declarat că bugetul pe 2009 trebuie adoptat de noul Parlament şi de viitorul Guvern, întrucât actualul Executiv a pierdut "hăţurile" economice şi sociale din România. Mai mult, Geoană a acuzat Guvernul de...
Cele mai CITITE din Politică
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (4664)
- Berlusconi i-a recomandat lui Predoiu să îşi schimbe cravata. VEZI VIDEO (4195)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (3996)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (2254)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (1141)
Cele mai VOTATE din Politică
- PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor (3.68/5)
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi? (3.64/5)
- "Chiriaşii de lux" nu se dau duşi din casele RA-APPS. Cum comentaţi? (3.64/5)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (3.16/5)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (3.08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (298)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (161)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (35)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (30)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (29)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- Predoiu, despre cravata purtată la întâlnirea cu Berlusconi: Nu a fost o gafă vestimentară
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Serbia-Lituania 3-0, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010
Astazi, ora 23:50Echipa naţională a Serbiei a învins, sâmbătă, reprezentativa Lituania, scor 3-0, pe teren propriu, şi a urcat pe primul loc al Grupei a 7-a din preliminariile CM 2010, din care face parte şi România, informează site-ul oficial...
- Fostul basist Marilyn Manson mort in urma unei supradoze
- Incidente între suporteri şi jandarmi din cauza unor bannere înaintea meciului România-Franţa
- Avril Lavigne divorţează de Deryck Whibley
- Franţa: Patrick Vieira s-a accidentat la încălzire şi locul său în echipă a fost luat de Diarra
- Stracraft 2 va fi trilogie
- Cerinţele de sistem pentru Fallout 3, anunţate
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











