Kosovo, doi ani de independenţă fără economie sau certitudini

Kosovo, cel mai tânăr stat european, a aniversat miercuri doi ani de la proclamarea independenţei de Serbia, dar procesul transformării fostei provincii iugoslave în stat de sine-stătător e departe de a se fi încheiat.

Kosovo rămâne cea mai săracă ţară din Europa şi este dependentă de ajutor financiar extern. Din 1999, la finele războiului cu Serbia lui Miloşevici, mica provincie transformată în stat izolat în munţi şi cu o populaţie de 2 milioane, majoritatea etnici albanezi, a înghiţit peste 4 miliarde de euro din ajutoare externe. În total, donaţiile externe reprezintă 15% din PIB-ul kosovar, iar ministrul de Finanţe Ahmet Shala a declarat recent că ţara sa va cere şi mai mult ajutor financiar anul acesta, în condiţiile în care se confruntă cu un deficit bugetar major, informează Reuters.

Însă cum țările vestice au de-a face cu propriile dificultăţi financiare, ar dori ca mica ţară din Balcani să înceapă să-şi devolte o economie sustenabilă proprie. "Asistenţa internaţională va continua, dar nu va fi îndeajuns pentru rezolvarea problemelor şi pentru stimularea progresului real în această ţară", a declarat Michael Giffoni, ambasadorul la Priştina al Italiei, una dintre cele mai importante state ce virează bani spre Kosovo. "Trebuie să se rupă acest cerc vicios al dependenţei de sprijin extern".

În momentul de faţă, Kosovo nu are cum să se întreţină singur. Economia bazată pe exportul de metale nu poate să genereze venituri îndestulătoare bugetului de stat. Exporturile pe care le reuşeşte Kosovo ajung pentru plata a 10% din importuri. Piaţa muncii, foarte puţin dezvoltată, nu reuşeşte să absoarbă 30.000 de tineri anual, astfel că şomajul ajunge la 40%. În aceste condiţii, mulţi tineri kosovari caută să plece la muncă în străinătate, căzând adesea pradă reţelelor de trafic uman.

Economia deficitară nu este însă nici singura şi nici cea mai mare problemă. Tensiunile etnice între sârbi şi albanezi rămân o realitate. De altfel guvernul de la Priştina nu are control efectiv asupra a 15% din teritoriul ţării, mai exact asupra zonei de nord, unde trăiesc 120.000 de etnici sârbi ce nu recunosc autoritatea instituţiilor conduse de albanezi. Divergenţelor etnice li se adaugă criminalitatea ridicată. Kosovo este încă atât o sursă cât şi un spaţiu de tranzit pentru crima organizată. Aceasta în ciuda celor 10.000 de soldați NATO disclocaţi aici şi a celor 2.000 de poliţişti, procurori şi judecători trimişi de ţările UE. Toate aceste aspecte fac Kosovo-ul neatractiv pentru investitorii străini.

Nici statutul juridic al statului nu este limpede. Autorităţile de Priştina şi cele de la Belgrad aşteaptă avizul consultativ la Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga ce urmează să se pronunţe asupra legitimităţii secesiunii unilaterale a Kosovo-ului. Din 192 de state ale Organizației Națiunilor Unite, doar 65 au recunoscut independenţa, în timp ce restul consideră Kosovo-ul în continuare drept parte integrantă a Serbiei. Deși beneficiază de sprijinul Statelor Unite și a principalilor aliaţi europeni ai Washingtonului, Kosovo nu a reuşit să devină membru al ONU din cauza opoziţiei fervente a Serbiei şi a tandemului cu drept de veto Rusia-China.

Subiectul Kosovo creează clivaje serioase și în sânul Uniunii Europene, entitatea care are responsabilitate morală în Balcani, un fel de curte din spate a Europei. Din cele 27 de state membre, cinci (România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia) continuă să nu recunoască secesiunea fostei provincii fie din solidaritate cu Serbia, fie de teama creării unui precedent periculos. Spania a preluat preşedinţia europeană luna trecută şi pledează pentru noi negocieri în direcţia unei soluţii acceptate atât de albanezi cât şi de sârbi, aminteşte The Guardian. Strategia Madridului vine în contradicţie cu strategia împărtăşită de Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia și SUA care fac presiuni diplomatice accentuate asupra Blegradului ca Serbia să nu se mai opună independenţei Kosovo-ului.