Knut, puiul de urs polar de la Grădina Zoologică din Berlin, a inspirat un celebru producător de jeleuri care a produs ursuleţul gumat Knut. Bomboanele au deja mare trecere printre clienţi.

Micuţul pui de urs a dus la creşterea impresionantă a vânzărilor producătorului german de dulciuri Haribo. Cuddly Knut-Kiss este ultimul produs al companiei, ai cărei ursuleţi gumaţi au ajuns faimoşi în toată lumea.

Făcute din ingrediente păstrate secrete, aceste jeleuri au fost lansate pe piaţă la inceputul lunii aprilie.

"Ideea ne-a venit foarte repede. Cu toţii am citit presa şi am văzut zile la rând cum un pui de urs polar a ţinut prima pagina a ziarelor. Am discutat cu unul dintre patroni care a decis imediat să trecem la producţia de serie sub numele de Knuddel-Knutsch. Primele produse au apărut după 2 zile", a declarat Marco Alfter, purtător de cuvânt al Haribo.

Gustul fin de zmeură are deja succes în multe supermarketuri şi nu numai. "Am aflat ieri că o companie aeriană oferă un jeleu Knut pasagerilor care se imbarca. Toate supermarketurile din Berlin dispun de acest produs. A trebuit chiar să extindem producţia pe două ture în fabrica noastră pentru a face faţa comenzilor în creştere", a declarat purtătorul de cuvânt.

Bineînţeles, micul Knut are şi el de câştigat de pe urma comerţului cu dulciuri. Iniţial, Knut a primit un ajutor de 5000 de euro din partea firmei. Acum, pentru fiecare cutie de jeleuri vândută, Knut, respectiv Grădina Zoologică, primeşte 10 cenţi.