Compania aeriană olandeză KLM a fost acuzată, într-un documentar difuzat săptămâna trecută, că ar fi ajutat criminali de război nazişti să fugă în Argentina, după cel de-al Doilea Război Mondial. KLM a anunţat,miercuri, că va cere deschiderea unei anchete independente.
Potrivit unor acte găsite de jurnaliştii olandezi care au realizat documentarul incriminator, un reprezentant local al liniilor aeriene a cerut Elveţiei, în 1948, să permită unor cetăţeni germani să intre şi să iasă din ţară, fără să le fie verificate actele. Deşi solicitarea KLM a fost refuzată oficial, autorii documentarului susţin că numeroşi nazişti au fost totuşi lăsaţi să treacă, fără probleme.
Realizatorii documentarului au acuzat compania că a scos mai mulţi criminali de război din Germania în schimbul unor sume uriaşe, deşi aliaţii ceruseră ca niciun suspect să nu fie lăsat să plece. KLM a recunoscut că este posibil ca o parte dintre clienţii săi de după cel de-al Doilea Război Mondial să fi fugit din Germania, de frica unor procese, însă a negat că ar fi ajutat cu bună ştiinţă nazişti să scape de rigorile legii.
Compania aeriană olandeză a precizat că niciun membru din conducerea de atunci a KLM nu a ştiut nimic despre o eventuală implicare a reprezentanţilor locali ai companiei într-o asemenea operaţiune.
KLM, acuzată că a ajutat nazişti să fugă în Argentina
Miercuri, 09 Mai 2007 22:18
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Argentina închide porţile scandalagiilor
Joi, 16 Noiembrie 2006 12:16 - Air France-KLM, neinteresată de preluarea Alitalia
Luni, 22 Ianuarie 2007 13:46 - Golul lunii februarie în Argentina
Marti, 27 Februarie 2007 06:44 - Argentina a anulat acordul petrolier cu Londra pentru insulele Malvine
Miercuri, 28 Martie 2007 10:18 - 25 de ani de la războiul din Insulele Falkland
Sambata, 31 Martie 2007 14:31
Comentariile cititorilor
2. Anonim
Joi, 10 Mai 2007 13:44
| Raspunde la comentariu
1. Crivat Victoria - Bucuresti
Joi, 10 Mai 2007 09:04
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Libia a sistat exporturile de petrol către Elveţia
Astazi, ora 15:57Libia a anunţat că sistează orice transport de petrol spre Elveţia şi interzice accesul navelor sub pavilion elveţian în porturile din Libia.
Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
Astazi, ora 14:15Zona arctică ar adăposti rezerve neexplorate de petrol de aproximativ 90 de miliarde de barili, suficiente pentru întreaga omenire pentru trei ani, potrivit unor noi estimări ale agenţiei guvernamentale americane pentru cercetări...
Marea Britanie: O femeie care şi-a ajutat soţul să îşi însceneze moartea, condamnată pentru fraudă
Astazi, ora 14:03O femeie din Marea Britanie care şi-a ajutat soţul să-şi însceneze moartea pentru a încasa banii de asigurare a fost condamnată la şase ani şi jumătate de închisoare.
Un pilot indonezian a fost condamnat la închisoare pe viaţă
Astazi, ora 13:45Pilotul unei companii din Indonezia a fost condamnat la închisoare pe viaţă fiind găsit vinovat de neglijenţă şi provocarea unui accident aviatic.
Tone de petrol au ajuns în apele fluviului Mississippi
Astazi, ora 13:42Tone de petrol au ajuns în apele fluviului Mississippi, în zona oraşului New Orleans, după ce un vas-cisternă şi o barjă s-au ciocnit. Sute de oameni încearcă acum să cureţe pata de petrol care se întinde pe mai multe sute de...
Cele mai CITITE din Externe
- Trei turişti au murit electrocutaţi la un hotel din Antalya (1296)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (666)
- O baterie de rachete sol-aer amplasată lângă Stadionul Olimpic de la Beijing, obiectiv turistic (526)
- Cuba refuză să dea explicaţii în legătură cu bombardierele strategice ruse (428)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (414)
Cele mai VOTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (3.76/5)
- CE a suspendat Bulgariei fonduri de 500 milioane de euro din cauza corupţiei (3.04/5)
- Columbia: O tribună cu spectatori s-a prăbuşit în timpul unei coride - VIDEO (1.96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Incendiu, în apropierea unei tabere de nomazi din Roma (4)
- Japonia: 90 de oameni au fost răniţi în urma unui seism produs în nordul ţării (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Presupusului criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Adrian Năstase va candida la Prahova, într-un colegiu ce include şi oraşul Mizil
- AS Roma va sosi cu toate vedetele la amicalul cu Steaua
- Videanu sugerează că Traian Ungureanu şi Cristian Preda ar putea candida la Parlament din partea PD-L
- Guangzhou - Chelsea 0-4, într-o partidă amicală din turneul asiatic al londonezilor
- Abuz de putere în Cluj Napoca
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Despre relația comică, conflictuală și relativ incestuoasă între PD-L și dl.Băsescu..
- Lectia damboviteana pt.CE .”Ai nostri” au infrint Bruxellesul. Devin eurosceptic.
- Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu candideaza pe liste PDL
- O candidatura pentru un loc in Parlament costa pana la 100.000 de euro.
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







