Băieţii de la Kings of Leon au fost nevoiţi să întrerupă un concert pe care îl susţineau la St Louis, în Missouri, după ce au fost atacaţi de un stol de porumbei, la scurt timp după ce au urcat pe scenă, mai multe păsări lăsându-şi excrementele pe basistul Jared Followill, potrivit nme.com, scrie Mediafax.
"Ne pare rău, St Louis. A trebuit s-o tăiem, porumbeii îşi lăsau excrementele în gura lui Jared şi era prea mare mizeria să mai continuăm", a scris pe Twitter basistul trupei, Nathan Followill."Nu daţi vina pe Jared, a fost vina spaţiului de concerte. Poate unora le place rahatul, dar nouă nu ne place. Ne pare rău pentru cei care au mers atâtea mile (pentru a ajunge la concert, n.r.)", a adăugat muzicianul.
"Jared a fost lovit de câteva ori în timpul primelor două piese", a precizat purtătorul de cuvânt al managementului trupei, Andy Mendelsohn. "La a treia piesă, când a fost murdărit pe obraz, aproape de gură, nu au mai suportat. N-a fost numai dezgustător, ci şi toxic. Chiar au încercat să reziste cât au putut acolo", a mai spus acesta.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M