Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Kim Jong-un pe tanc: Este "geniul geniilor" în strategia militară

Coreea de Nord l-a celebrat duminică pe noul său lider Kim Jong-un, cu ocazia aniversării sale, difuzând un documentar în care fiul cel mic al lui Kim Jong-il, decedat în decembrie, este calificat drept "geniul geniilor" în materie de strategie militară, relatează AFP.

Kim Jong-un, liderul absolut de la Phenian
Kim Jong-un, liderul absolut de la Phenian

Acest film difuzat de televiziunea publică îl prezintă pe Kim Jong-un la comanda unui tanc şi dând ordine soldaţilor din forţele aeriene, terestre şi maritime, potrivit Mediafax.

"Respectatul tovarăş Kim Jong-un este perfect instruit în privinţa tuturor strategiilor militare şi (...) demonstrează calităţi excelente de lider militar", afirmă comentariul care însoţeşte imagini cu soldaţii care sar de bucurie la vederea lui.

Kim Jong-un i-a succedat tatălui său, decedat la 17 decembrie din cauza unei crize cardiace, la vârsta de 69 de ani. Kim Jong-un este născut la 8 ianuarie, dar Phenianul nu a precizat niciodată care este anul naşterii sale. Experţii care studiază această ţară estimează că are peste 25 de ani şi mai puţin de 30.

Secretul lui Kim Jong-un: Ce ascunde noul lider nord-coreean

Aniversările tatălui său, Kim Jong-il, la 16 februarie, şi ale bunicului său, la 15 aprilie, care au condus ţara cu mână de fier, sunt zile de sărbătoare în Coreea de Nord, cele mai importante din an.

De la moartea tatălui său, presa oficială - singura existentă în Coreea de Nord - a lansat o campanie pentru a crea un cult al personalităţii în jurul tânărului conducător, aşa cum s-a întâmplat anterior şi cu tatăl şi cu bunicul lui.

În documentarul difuzat duminică, propaganda oficială susţine că el a redactat prima sa teză de strategie militară la vârsta de 16 ani, că nu doarme decât trei sau patru ore pe noapte şi că renunţă adeseori la mâncare pentru a putea studia.

"Marele nostru general Kim Jong-il (...) îl numea geniul geniilor în ştiinţa militară", afirmă documentarul. Kim le seamănă perfect tatălui şi bunicului său atât ca personalitate, cît şi ca autoritate.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro