Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

KFOR a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor din Kosovo

Aproximativ 150 de manifestanţi sârbi au încercat să împiedice înaintarea NATO dar au fost dispersaţi cu gaze lacrimogene. Militarii NATO au instalat apoi un cordon între baricada situată în apropiere de Brjnak, la frontiera cu Serbia, şi manifestanţi.

Doi militari NATO au fost răniţi în Kosovo
Doi militari NATO au fost răniţi în Kosovo / FOTO: ziuaveche.ro

Forţa NATO din Kosovo (KFOR) a început să demoleze, joi dimineaţă, o baricadă ridicată de sârbi în nordul Kosovo, folosind gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii.

Nicio persoană nu a fost rănită în timpul acestui incident, care a avut loc în jurul orei locale 06.00 (07.00 ora României), când un vehicul blindat pentru transportul trupelor s-a apropiat de un camion amplasat în centrul baricadei situate nu departe de Brjnak, la frontiera cu Serbia.

Aproximativ 150 de manifestanţi sârbi au încercat să împiedice înaintarea NATO dar au fost dispersaţi cu gaze lacrimogene.

Militarii NATO au instalat apoi un cordon între baricada situată în apropiere de Brjnak, la frontiera cu Serbia, şi manifestanţi.

Două convoaie ale KFOR, formate din cel puţin 100 de vehicule blindate pentru transportul trupelor şi camioane, s-au îndreptat spre Brnjak în noaptea de miercuri spre joi, au declarat pentru AFP jurnaliştii locali.

Unul dintre convoaie a început să demoleze baricada, în timp ce altul staţiona în apropierea unei alte baricade.

Punctul de frontieră de la Brnjak este unul dintre cele două puncte de trecere, alături de Jarinje, care generează o divergenţă în Kosovo deoarece sârbii refuză ca acestea să fie controlate de poliţiştii şi vameşii subordonaţi autorităţilor de la Priştina, pe care nu le recunosc.

Ei au ridicat baricade în apropierea lor pentru a împiedica accesul la cele două puncte de frontiere, după sosirea la Jarinje şi Brdnjak a poliţiştilor şi vameşilor, şase în total, trimişi de Priştina.

O reuniune între reprezentanţii sârbilor din Kosovo şi KFOR, miercuri, pentru a se încerca găsirea unei soluţii pentru libera circulaţie în nordul Kosovo nu a dat niciun rezultat.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro