Kelemen a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, după motivarea Curţii Constituţionale privind comasarea alegerilor, sigur este doar faptul că alegerile locale vor avea loc în luna iunie, celelalte probleme rămânând deschise, în condiţiile în care se pune problema funcţionării majorităţii în Parlament.
"Am văzut motivarea CCR şi, aşa cum noi bănuiam de săptămâna trecută, prelungirea mandatelor primarilor a fost declarată neconstituţională şi ştim un singur lucru, că alegerile locale vor avea loc în luna iunie, în 3 sau 10. Asta este o certitudine. În rest, celelalte probleme rămân deschise, fiindcă se pune problema cum va funcţiona majoritatea, dacă vom avea sau nu. Am văzut că mai pleacă unii din Parlament, alţii trec la alte partide şi în Senat avem o problemă. Şi dacă în 2012 Parlamentul nu va funcţiona şi nu putem guverna cu un parlament stabil şi cu o majoritate stabilă, atunci sigur că apar alte probleme, alte dificultăţi şi rămâne această problemă deschisă. Bineînţeles, putem discuta şi despre alte variante, şi mă gândesc la anticipate, se poate discuta şi acest aspect, nu e nicio problemă, dar într-un cadru foarte larg, cu toate partidele politice şi cu preşedintele Traian Băsescu fiindcă nu se poate face dizolvarea Parlamentului altfel, nu se poate cu forţa, nu se poate fără preşedinte şi nu trebuie să ne gândim la aşa ceva fără un dialog cu toate forţele politice. Noi suntem deschişi la orice iniţiative în limite constituţionale şi ţinând cont de interesul general, de interesul naţional", a spus Kelemen.
Acesta a adăugat că trebuie să se ţină cont în orice decizie şi de anul 2012 care, din punct de vedere economico-financiar, "va fi poate mai dur decât 2011, cunoscând faptul că vor fi mai multe ţări, inclusiv SUA, în care vor avea loc alegeri".
Potrivit lui Kelemen, un an electoral complică situaţia economică, mai ales în criză, motiv pentru care acesta a făcut apel la dialog.
Curtea Constituţională a publicat, vineri, motivarea deciziei luate în 25 ianuarie privind neconstituţionalitatea legii comasării alegerilor locale cu cele parlamentare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M