Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, le-a transmis, marţi, senatorilor din comisia de resort că, din informaţiile pe care le are, Casa Regală intenţionează să vândă Castelul Peleş, iar statul ar trebui să aibă pregătite resursele necesare pentru a putea cumpăra domeniul.
"Noi am început negocierile cu Casa Regală pentru prelungirea contractului de închiriere, săptămâna trecută am avut o întâlnire cu reprezentanţii Casei Regale şi am format o comisie de negociere condusă de domnul secretar de stat Timiş. Casa Regală doreşte să vândă Castelul şi noi, în momentul în care vom fi notificaţi în scris, trebuie să dăm un răspuns dacă folosim dreptul de preempţiune sau nu. Iar dacă nu, întrebarea este ce se va întâmpla cu cele 60.000 de piese care se află în Castelul Peleş şi Pelişor, ce se va întâmpla mai târziu cu castelul", a spus Kelemen, adăugând că, deocamdată, ministerul nu are formulat un răspuns.
Ministrul Culturii a mai precizat că ar prefera ca statul să aibă posibilitatea de a cumpăra castelul, chiar dacă plata se va face în tranşe, pe parcursul câtorva ani, pentru a-l menţine ca muzeu. "Acest domeniu trebuie să rămână în proprietatea statului. Pentru acest lucru, statul trebuie să facă un efort, dar până nu vom primi o notificare scrisă de la Casa Regală, vorbim doar de ştiri, de zvonuri, de o discuţie despre care nu pot să vă spun mai mult... Intenţia Casei Regale pe termen mediu sau lung este vânzarea, către statul român dacă se poate, a Castelului", a explicat ministrul.
În iunie 2008, Regele Mihai I s-a întors oficial la Castelul Peleş, redevenit domeniu regal, după 60 de ani.
"România trăieşte o reparaţie istorică şi identitară", a declarat Maiestatea Sa în discursul rostit cu acea ocazie. "Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleş şi la Sinaia, scaunul istoric al familie regale, să fie începutul respectului total, definitiv al proprietăţii private, al demintăţii, al democraţiei şi libertăţiilor, al instituţiilor din societatea românească. Porţile Peleşului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate, aşa cum au fost mereu începând cu anul 1914, numai că de aici încolo românii nu vor găsi doar camere pline de obiecte de preţ, ci şi oameni vii, o familie care dă sens naţiunii, amprentă a statului român", a susţinut Regele Mihai în discursul său.
Decizia de retrocedare a Castelului Peleş a fost semnată de ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, la începutul lunii martie, 2007. Regele Mihai I va intra în posesia Castelelor Peleş şi Pelişor. Celelalte imobile de pe domeniul Peleş, între care se află Castelul Foişor şi Casa Cavalerului fiind deja retrocedate.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M