Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Kate Middleton, pe urmele prinţesei Diana

Kate Middleton, soţia prinţului William al Marii Britanii, a devenit, miercuri, patroana mai multor asociaţii de caritate, urmând astfel exemplul prinţesei Diana şi marcând o etapă importantă pentru rolul ei de soţie a viitorului moştenitor al tronului britanic.

Kate şi Prinţii William şi Harry Foto: Reuters
Kate şi Prinţii William şi Harry Foto: Reuters

Catherine, ducesă de Cambridge, aşa cum este numită oficial în Marea Britanie, care va împlini luni vârsta de 30 de ani, a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru a alege cauzele umanitare pe care doreşte să le susţină de acum înainte şi care sunt considerate o reflecţie a preocupărilor şi intereselor sale.

Ea a decis în cele din urmă să susţină patru asociaţii, care se ocupă în special de problemele cauzate de droguri, sprijină tinerii săraci şi utilizează arta ca terapie pentru copiii cu tulburări de comportament. Kate va fi şi voluntar într-o asociaţie de cercetaşi.

Aceste alegeri "reflectă interesul personal" pe care ducesa de Cambridge "îl are pentru arte, pentru promovarea activităţilor în aer liber şi pentru sprijinul acordat persoanelor sărace şi mai ales copiilor", au declarat reprezentanţii casei regale britanice într-un comunicat.

Patronarea asociaţiilor de caritate este un rol îndrăgit de familia regală britanică, care promovează în mod tradiţional anumite cauze umanitare.

Este o activitate în care Diana, mama prinţului William, decedată în urma unui accident de automobil în urmă cu aproape 15 ani, a excelat, devenind o figură emblematică pentru cauzele umanitare din lumea întreagă.

Kate Middleton s-a căsătorit în aprilie 2011 cu prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, în cadrul unei ceremonii organizate cu mare pompă la Londra, care a reparat blazonul monarhiei britanice, serios afectat după "anii negri" ce au urmat după divorţul dintre Charles şi Diana.

Ea a făcut deja mai multe deplasări oficiale cu soţul ei şi a participat pentru prima dată la tradiţionalele petreceri de Crăciun, alături de regina Elizabeth a II-a, iar popularitatea de care se bucură a contribuit la o creştere a popularităţii familiei regale britanice.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro