Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Kate Middleton, pe cale să eclipseze statutul de celebritate al Dianei

Viitoarea mireasă regală Kate Middleton este gata să depăşească celebritatea Prinţesei Diana ca femeia despre care s-a vorbit cel mai mult în presa mondială, relevă un studiu publicat duminică de Global Language Monitor.

Prinţul William şi Kate Middleton / FOTO: Bruce Adams
Prinţul William şi Kate Middleton / FOTO: Bruce Adams

Cu două săptămâni înainte de căsătoria cu Prinţul William la Abaţia Westminster, la 29 aprilie, Kate Middleton este pe cale să o eclipseze pe Prinţesa Diana ca star media al familiei regale, având în vedere numărul de ştiri care fac referire la ea şi statutul de celebritate pe care i l-au acordat site-urile media globale, precum Internetul şi reţelele sociale, scrie Agerpres.

Studiul a comparat numărul articolelor despre Kate Middleton cu cele despre Prinţesa Diana, Regina Elisabeta a II-a, Prinţul Charles, Prinţul William, Prinţul Harry şi soţia lui Charles, Camilla Parker Bowles. Pentru presa globală de top, aceste menţionări au fost recenzate pe ultimele trei luni, folosind şi arhivele disponibile, a declarat Paul JJ Payack, preşedintele Global Language Monitor, cu sediul în Texas.

Potrivit lui Payack, la Prinţesa Diana se face referire în sute de mii de ştiri, chiar dacă moartea ei într-un accident de maşină în 1997 a intervenit înainte să apară Google, reţelele sociale şi smartphone-urile. 'Studiul demonstrează moştenirea durabilă a Prinţesei Di la 14 ani de la moartea ei', a spus Payack.

Cu toate acestea, referirile la Middleton pe internet şi reţelele sociale le depăşesc pe cele referitoare la toate personalităţile regale. Prinţul William se clasează pe locul al doilea, urmat de Diana.

În presa tradiţională tipărită şi electronică, Prinţul William şi logodnica lui sunt menţionaţi de două ori mai mult decât Regina Elisabeta şi de patru ori mai mult decât Prinţul Charles.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro