Atacantul grec Pantelis Kapetanos şi-a rezolvat mai repede decât spera problemele cu Steaua, iar acum deja şi-a găsit echipă. Golgheterul "roş-albaştrilor" din sezonul 2009/2010 a semnat cu ciprioţii de la Anorthosis Famagusta.
După ce a aflat că nu mai este agreat la Steaua, Kapetanos a negociat condiţiile despărţirii, dar a ajuns să depună plângere la FIFA pentru a intra în posesia drepturilor sale financiare. În cele din urmă s-a înţeles cu conducerea Stelei să primească salariul pe ultimele două luni petrecute în Ghencea şi a semnat rezilierea contractului.
La Anorthosis Famagusta, Kapetanos va fi coleg cu un alt fost jucător al Stelei, mijlocaşul bulgar Stanislav Angelov, plecat tot în această iarnă din Ghencea.
Kapetanos a semnat cu Anorthosis Famagusta
După ce şi-a reziliat contractul cu Steaua şi a încasat şi salariul pe ultimele două luni în care a jucat în Ghencea, atacantul grec Pantelis Kapetanos şi-a găsit echipă aproape de casă, în Cipru.
Pantelis Kapetanos, ca şi la Steaua, marchează pe final / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M