Foto: www.dailymail.co.uk
Fotbalistul brazilian Ricardo Kaka, de la AC Milan, a fost desemnat aseară cel mai bun jucător din Serie A, în cadrul unei ceremonii la care românul Adrian Mutu a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun stranier din Italia.

Kaka a câştigat în cadrul galei "Oscarurile fotbalului", organizate de către Asociaţia Italiană a Fotbaliştilor, premiile pentru cel mai bun jucător din campionatul italian şi cel mai bun stranier din Serie A, categorie unde au mai fost nominalizaţi Adrian Mutu şi Zlatan Ibrahimovic.

Premiul pentru cel mai bun fotbalist italian a fost înmânat atacantului italian al lui AS Roma, Francesco Totti, care sezonul trecut a marcat 26 de goluri în campionat. Antrenorul său, Luciano Spalletti, a primit premiul pentru cel mai bun tehnician al anului, reuşind să obţină mai multe voturi decât antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli, sau Carlo Ancelotti (AC Milan).

Fostul jucător al lui Lazio Roma, Angelo Peruzzi, care s-a retras în luna mai a anului trecut, a fost desemnat cel mai bun portar din Serie A, în timp ce Marco Materazzi (Inter Milano) a câştigat premiul pentru cel mai bun fundaş din Serie A. Jucătorul Fiorentinei, Riccardo Montolivo, a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător din Italia.

Atacantul lui AC Milan, Ronaldo, a primit un premiu special pentru activitatea sa de la actuala echipă şi Inter Milano.

Sursa: NewsIn