Cazul care va da tonul publicării informaţiilor secrete este cel al unui cetăţean etiopian şi rezident britanic. El a fost arestat în Pakistan, în aprilie 2002, mutat în Pakistan doi ani mai târziu, trimis de CIA în Maroc, unde a fost torturat timp de 18 luni iar în final a ajuns la centrul de detenţie de la Guantanamo, din Cuba. Autorităţile de la Rabat neagă însă că Binyam Mohamed ar fi fost vreodată pe teritoriul marocan. Bărbatul nu a fost pus sub acuzare şi eliberat, revenind în Marea Britanie în februarie 2009. Curtea Supremă de la Londra a decis în octombrie 2008, ca guvernul britanic să facă publice toate dovezile împotriva lui Mohamed. Erau exceptate şapte paragrafe care conţineau informaţii furnizate de serviciile secret americane.
CIA a ameninţat cu întreruperea cooperării cu serviciul omolog britanic dacă probele privind torturarea bărbatului vor fi făcute publice. Cu toate acestea, doi judecători au decis că există un interes copleşitor pentru desecretizarea informaţiilor. Curtea de Apel a decis, prin urmare, dezvăluirea acestora.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M