Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Justine Henin se retrage din activitate din cauza unei accidentări

Belgianca a anunţat că-şi încheie cariera printr-o scrisoare de adio publicată în cotidianul Le Soir. Ea s-a mai retras o dată în 2008, la numai 25 de ani, dar a revenit în circuit după 16 luni de pauză.

Justine Henin
Justine Henin / FOTO: www.thesportreview.com

Jucătoarea belgiană de tenis Justine Henin, fostă numărul unu mondial, a decis, miercuri, să pună capăt definitiv carierei sale, din cauza unor probleme medicale la cot.

Henin a dat publicităţii o scrisoare de adio, în care afirmă că este nevoită să îşi încheie cariera din cauza problemelor medicale pe care le are de mai multe luni şi care s-au agravat la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

"Din păcate, nu am veşti bune. Am făcut mai multe teste în ultimele zile, care mi-au confirmat că am suferit o afecţiune la nivelul cotului, în Australia. După problemele de la Wimbledon din iunie, am ştiut că lucrurile se vor complica. (...) Din cauza durerilor, ultimele luni au fost dificile. Timpul a trecut, îndoielile s-au înmulţit şi numai revenirea în competiţie putea să-mi ofere un răspuns. Însă, din păcate, nu e cel pe care îl aşteptam. Decizia medicilor este clară: cotul meu este prea deteriorat şi prea fragil pentru ca eu să pot continua să joc la cel mai înalt nivel. Este momentul să accept ceea ce este evident: cariera mea se opreşte aici definitiv. Chiar dacă este dur, foarte dur, ţinând cont de faptul că am revenit cu foarte multă dorinţă", a anunţat sportiva în vârstă de 28 de ani.

Justine Henin s-a mai retras o dată din activitatea competiţională în 2008, când era numărul unu mondial, dar în ianuarie 2010 a revenit în circuit, iar în mai a câştigat turneul de la Stuttgart.

La Wimbledon, însă, s-a accidentat la cot şi a fost operată, revenind abia după cinci luni, în decembrie 2010.

În acest an, la Australian Open, Henin, numărul 13 mondial, a fost eliminată în turul trei, de Svetlana Kuzneţova.

De-a lungul carierei, Henin a câştigat 43 de titluri la simplu, dintre care şapte majore: patru la Roland Garros, două la US Open şi unul la Australian Open. Belgianca a stat 117 săptămâni pe primul loc în clasamentul WTA.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro