Doar ziarele apropiate premierului Silvio Berlusconi au fost de găsit vineri pe tarabele din Italia, în condiţiile în care jurnaliştii au fost în grevă generală, protestând faţă de un proiect de lege care limitează capacitatea autorităţilor de a face interceptări telefonice.
Dacă proiectul de lege va fi aprobat, jurnaliştii vor risca amenzi de până la 460.000 euro sau chiar să ajungă la închisoare dacă vor publica stenograme ale unor interceptări pe durata derulării anchetelor, relatează Euronews.net.
Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat pe 10 iunie şi mai are nevoie doar de aprobarea Camerei Deputaţilor, care va vota pe 29 iulie.
Multe posturi de radio de televiziune nu au difuzat ştiri noi pe parcursul zilei, repetând în schimb buletinele de ştiri de la prima oră.
Ziariştii italieni îl acuză pe premierul Silvio Berlusconi că încearcă, prin noul proiect de lege, să se protejeze pe el însuşi şi pe aliaţii săi. “Încearcă să ne închidă gura”, a declarat Roberto Natale, preşedintele sindicatului naţional al ziariştilor din Italia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M