Potrivit lui Cooper, membrii echipei de la CNN au fost îmbrânciţi şi bătuţi de mai mulţi indivizi, fiind loviţi la cap, însă niciunul nu a fost rănit grav.
Confruntări au izbucnit miercuri după-amiază între grupurile de protestatari care îl susţin pe Hosni Mubarak şi demonstranţii din Piaţa Tahrir, care cer demisia actualului regim.
Jurnalistul belgian Serge Dumont a fost "bruscat", "bătut", apoi "luat de persoane neidentificate îmbrăcate în civil", miercuri, în timp ce transmitea de la o manifestaţie de susţinere a lui Hosni Mubarak la Cairo, a anunţat cotidianul belgian Le Soir, pentru care lucrează, relatează AFP.
Serge Dumont se ocupă de Orientul Mijlociu şi transmite în mod obişnuit din Israel, pentru ziarele elveţian Le Temps şi francez Voix du Nord. Cele trei ziare "au informat imediat autorităţile competente din ţările respective, pentru a interveni pe lângă autorităţile egiptene", adaugă cotidianul belgian, care precizează că organizaţiile pentru apărarea libertăţii presei, cum ar fi Reporters sans frontières şi Human Rights Watch au fost, de asemenea, informate.
Potrivit BBC News online, trei jurnalişti israelieni ce relatau despre protestele din Egipt au fost arestaţi de autorităţile egiptene, fiind acuzaţi că lucrau ca jurnalişti deşi aveau vize de turişti.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a declarat că se ştie de cazul ziariştilor arestaţi, iar Israelul a contactat autorităţile egiptene pentru a cere eliberarea acestora.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M