Pe 11 februarie, Lara Logan a mers în Piaţa Tahrir să relateze despre momentul istoric din Egipt. Victoria manifestanţilor împotriva regimului lui Hosni Mubarak s-a transformat într-un coşmar pentru ziaristă în momentul în care 200 de bărbaţi au agresat-o sexual.
"Eu ţipam şi mă gândeam că dacă ţip, dacă alţii ştiu, ei se vor opri. Cineva îi va opri sau ei se vor opri singuri, pentru că aşa ceva este greşit. Dar ce s-a întâmplat a fost tocmai opusul. Cu cât ţipam mai mult, cu atât îi stârneam mai tare", a spus jurnalista.
Timp de 40 de minute, un grup de 200-300 de bărbaţi au bătut-o cu beţe şi bastoane, apoi au agresat-o sexual.
"Simţeam cum rup hainele de pe mine. Puloverul l-au distrus complet. Cămaşa îmi ajunsese la gât. Am simţit cum mi-au rupt sutienul. Trăgeau de corpul meu în toate direcţiile, mi-au întins toţi muşchii. Încercau să îmi smulgă bucăţi din scalp", îşi aminteşte Lara.
Lara a fost smulsă de lângă colegul său, iar bărbaţii au continuat să o batjocorească: "În acele clipe credeam că Ray este singura mea şansă de supravieţuire. Nu ştiam dacă pot să îl mai ţin de mână pe Ray. Îl ţineam strâns şi nu vroiam să îi dau drumul. Credeam că aveam să mor dacă îi dădeam drumul!".
Salvare a venit în momentul în care un grup de femei a înconjurat-o, iar mai mulţi soldaţi şi-au croit drum prim mulţime şi au purtat-o către echipa sa. Lara a fost trasportată direct către un spital din Statele Unite, pentru a-şi reveni în urma traumelor fizice şi psihice.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M