Azi vreau să vă povestesc ceva mai vesel. Despre prietenul meu şoferul.
Cel care doarme tot timpul. După atâtea zile petrecute împreună, observ
că are o adevarată pasiune pentru jucării din pluş (are aproape 40 de
ani). În fiecare zi apare cu încă o jucarie nouă pe care o agaţă de
parbriz. Practic, când ma sui la volan, nici nu mai văd prin parbriz
din cauza
jucăriilor lui.
Azi are una nouă - Winny The Pooh. Una mare şi drăguţă. Dupa 10 minute
de condus, mă enervez: era să fac un accident pentru că nu am văzut o
maşină care se apropia de noi. Opresc şi îi spun: "Te rog, ia toţi
prietenii ăştia ai tăi şi du-i în spate până ne întoarcem din
deplasare".
Se uită ciudat la mine. Nu ştiu dacă se face sau chiar nu înţelege.
Încep să îi culeg pe toţi de pe parbriz şi îi duc în spate în
portbagaj. Când deschid, simt că mi se face rău: în portbagaj nu mai e
loc să arunci un ac de doi urşi de plus uriaşi.
Încep sa râd şi gândesc cu voce tare "prietene, ai o problemă, una mare de tot". Aşez frumos toate jucarile in spate, între el şi translator, şi îl rog pe Augustin să vină în faţă lângă mine. În sfârşit, problema e rezolvată.
Plecăm spre zona afectată de cutremur. Am auzit de o localitate în care
oamenii nu au voie să se întoarcă la casele lor. Bun subiect. Mă duc
direct acolo. Ajungem. Toate blocurile pe jumătate prăbuşite şi pline
de oameni. Se urcau, fie pe scări, fie pe mormanele de moloz de la
corpurile de clădiri căzute. Ajungeau în apartamente şi aruncau jos
diferite obiecte: perne, scaune, mese, acte . . . practic, tot ce mai
putea fi recuperat. Obiectele mai mari, cum ar fi frigidere sau tv-uri,
erau coborâte pe scări. Toate aceste acţiuni se dasfăşurau în clădiri
care se puteau prabuşi în orice moment. Încerc să vorbesc cu ei. Îi
întreb: "Nu vă este frica?". Răspunsul vine imediat: "Ba da, dar
trebuie să ne luam bunurile din case. Ne mutăm în tabere şi avem nevoie
şi acolo de mobilă, de televizor..".
Nici cei care stăteau în clădiri care s-au prăbuşit nu renunţă la idee.
Înarmaţi cu ciocane şi cu răngi, scormonesc printre resturi după
bunurile lor. Doamne, ce imagine! Mi-aş dori să pot să îi ajut, dar
..sunt neputuncios. Complet!
După ce filmez cam o oră şi jumătate, plecăm spre casă. Ieri am avut
ceva probleme cu transmiterea imaginilor şi am pierdut mai mult timp.
Azi, vreau ca imaginile să fie la timp în redacţie.
Citeşte episodul XIV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XIII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XII din jurnalul lui Cristian ZărescuCiteşte episodul X din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul IX din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VIII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VI din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul V din jurnalul lui Crstian Zărescu
Citeşte episodul IV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul III din jurnalul lui Cristian Zărescu
