Încă unul, încă unul şi încă unul. . . . Cutremure după cutremure. Astăzi s-a înregistrat unul de 6,4 pe scara Richter. Cea mai puternică replică de până acum. Mai mulţi oameni au murit şi 70.000 de case s-au prăbuşit în provincie. Foarte mult. Nimeni nu îşi explică ce se întâmpla. Au trecut 12 zile de la marele cutremur şi încă mai avem replici de peste 6 grade. Când a început, eram în camera. Augustin lucra la un laptop, eu la celălalt. Trimiteam imagini în ţară. Când simte cutremurul Augustin mă trage de mână şi îmi spune să fugim la tocul uşii. Încep să râd şi îl întreb: "De ce să mai vin şi eu acolo? Nu încăpem amândoi sub toc şi nu avem decât o uşa, adică doar un toc. Aşa că fugi tu!". Recunosc, apelez la varianta de a glumi despre acest lucru pentru că mă ajută mai uşor să trec peste.
În timpul cutremurului, televizorul cade de pe noptieră, iar aparatul de aer condiţionat se desprinde din şuruburi. Rămâne totuşi prins în perete. Mai bine. Se afla exact deasupra biroului la care lucram. Uşile de la şifonier se deschid, iar de pe un raft de sus cade o valiză. Nu este a noastră, ci a proprietarului, cred că a uitat de ea pe aici. În timpul cutremurului încerc să nu mă gândesc la asta, la faptul că tavnul poate să cadă peste noi. Nu reuşesc. Nu uit însă de ce este mai important. Cu o mână ţin de laptop şi cu alta îmi bag actele în buzunar. Augustin reuşeşte să prindă camera. Este şi normal. Suntem conştienţi de faptul că fără aceste două aparate stăm degeaba în China. După circa un minut, se opreşte. A fost groaznic.
După ce mă dezmeticesc un pic, mă uit pe geam. Oamenii fug care încotro o apucă. Îi spun lui Augustin să fugă să filmeze în timp ce eu sun în redactie. Anunţ cutremurul şi intru iî direct prin telefon. Pare bizar, dar mă bucur... mă bucur că am reuşit să anunţ chiar şi înaintea agenţiilor chineze. Reuşim să trimitem şi imagini. Asta este cel mai important. Urmează alte şi alte transmisii în direct prin telefon. La 10 minute după cutremur, mă suna ambasadorul. Vrea să afle dacă suntem ok. Îl liniştesc. Mă roagă să îl mai sun, să mai vorbim. Tot timpul îmi spune "domnu` Zărescu, noi nu vorbim, noi ne sfătuim ca doi profesionişti". Îmi place cum sună. Sper ca mâine să nu vă mai scriu despre un nou cutremur.
Citeşte episodul XIV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XIII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XI din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul IX din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VIII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VI din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul V din jurnalul lui Crstian Zărescu
Citeşte episodul IV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul III din jurnalul lui Cristian Zărescu
