Scularea, ca în fiecare zi, la 06.30 (01.30 în România). În fiecare
dimineaţă, înainte să plecăm, Eliol îmi citeşte din ziare. Este
important să vezi ce spun ziarele locale despre un eveniment, iar eu
încerc să le frunzăresc măcar oricunde m-aş afla. Printre alte
articole, îmi citeşte despre un bazar, situat undeva la munte, în care
au murit peste 100 de persoane. Interesantă poveste! Gata! Vreau să
merg acolo. Îl pun pe Eliol să caute pe hartă. Îmi arată unde este.
Mmm..e cam departe, dar vreau sămerg acolo.
Plecăm. Drumurile sunt în continuare fie blocate, fie greu accesibile.
Problema este că noi nu avem acreditare. Un fel de aprobare de la
guvernul local. Nu avem pentru că nu am venit în China ca jurnalişti,
ci ca turişti. Poliţia ne opreşte din 15 în 15 minute. Unii te lasă să
treci, alţii nu. Dacă nu ne lasă, ne întoarcem şi o luam pe altă parte.
Nu renunţ pentru nimic în lume. Ajungem la destinaţie după vreo 5 ore.
Bazarul este pustiu.
Are cam 70-80 de mici magazine şi restaurante. Toate au case la etaj. Adică locuinţele comercianţilor. Toate sunt distruse. Puţine au rămas în picioare, însă nici acestea nu mai poti fi locuite. Încep să mă plimb pe aleea principală. Toate magazinele au fost părăsite. Augustin filmează. După puţin timp, văd şi câţiva oameni. Vorbesc cu ei. Sunt distruşi. Şi-au pierdut şi magazinele şi mărfurile şi casele. După vreo oră vreau să plec.
Înainte să mă sui în maşină, vine la noi un tip şi începe să vorbească cu Eliol. Îl văd speriat. Mai stau puţin şi întreb: Ce vrea? Cine este? Eliolrăspunde: Este de la poliţie. Întreaba de acreditare. Nu ma pierd cu firea. Îi spun lui Eliol - Te rog să-i spui că avem acreditările la hotel. Îispune, dar nu îl convinge. După puţin timp, Eliol îmi spune că poliţistul vrea să ne urcăm la el în maşină să ne ducă la secţie. Ce să fac? Cum să mă urc la el în maşină? Marg cu maşina mea. Politistul insistă. Mă apucă de mână. Mă uit la el ( avea vreo 55 de kg ) şi gândesc cu voce tare "Prietene, trebuie să mai aduci vreo 10 ca tine să mă urcaţi pe mine în maşină ". După vreo 10 minute de ceartă şi după ce ii spun că Eliol merge cu el, noi în spate, cu maşina noastră, renunţă la ....insistenţe.
Ajungem la o secţie improvizată într-un cort. Mă ţine acolo pe un scaun
fără să ne bage în seamă. Încep să mă enervez. Îi spun lui Eliol să ii
spună - Ne face ceva sau plecăm ? Tot nu răspunde. După alte cinci
minute, mă ridic şi plec. Îi iau, evident, pe Augustin şi pe Eliol. Ne
urcăm în maşină. Până se dezmeticeşte poliţistul, noi suntem departe.
Nici nu ştiu ce s-a mai întâmplat, cert este că nu s-a luat după noi.
Nu ştiu ce să cred. Poate a fost doar exces de zel.
Ajungem în primul oraş şi îl sun pe ambasador să mă sfătuiesc cu el.
Îmi spune, ca de obicei, să am grijă. Parcă şi acum îl aud cum spune:
"Cristi dacă nu vă descurcaţi, sunaţi-mă. Găsim noi o soluţie să
rezolvăm problema."
Citeşte episodul XIV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XIII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XII din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul XI din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul X din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul IX din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul VIII din jurnalul lui Cristian ZărescuCiteşte spisodul VI din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul V din jurnalul lui Crstian Zărescu
Citeşte episodul IV din jurnalul lui Cristian Zărescu
Citeşte episodul III din jurnalul lui Cristian Zărescu
