Medicii au cele mai multe şanse să se angajaeze în străinătate /FOTO: aradeanul.ro

Ideea sistemului a pornit de la calvarul pacienţilor care deseori aveau de făcut drumuri la CAS după dovada faptului că sunt asiguraţi. A fost nevoie doar de conectarea bazei de date a CAS la un site şi de eliberarea unei parole de acces pentru fiecare medic de familie. Sistemul a fost lansat în luna iunie a anului trecut. Noul sistem e cât se poate de simplu şi, potrivit administraţiei CAS, nu a costat niciun leu. Baza de date a instituţiei, cu persoanele asigurate, e accesibilă de la orice calculator, cu o parolă şi un cont furnizate de CAS.

O parte a medicilor beneficiari ai acestui sistem consideră anevoios accesul online la baza de date cu asiguraţii.  Alţi medici însă ştiu ce au de făcut. Fiecare medic de familie are în dotare câte un laptop, cu acces la internet. În aceste condiţii, singura explicaţie găsită de conducerea CAS pentru faptul că nu toţi medicii îşi verifică online pacienţii e legată de comoditate.

Pentru a determina cât mai mulţi medici de familie să folosească sistemul, CAS le-a comunicat că utilizarea bazei de date online e obligatorie. N-a stabilit încă în ce mod vor răspunde cei care încalcă obligaţia.