Ministerul Muncii a finalizat Campania de control privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţelor în perioada 31 ianuarie - 31 martie 2011, ministrul de resort, Sebastian Lăzăroiu, prezentând rezultatele, marţi, într-o conferinţă de presă.
Conform statisticii , cele mai multe primării la care au fost găsite nereguli în acordarea ajutoarelor sunt din judeţul Sibiu. Din cele 64 de autorităţi locale găsite în neregulă, 25 sunt conduse de PSD, şapte de PNL şi 22 de PDL.
Pe locul doi în clasamentul întocmit de Ministerul Muncii se află, la egalitate, judeţele Harghita şi Teleorman, cu câte 40 de primării cu probleme. În Harghita, patru din cele 40 de primării cu nereguli sunt conduse de PSD, două de PNL, una de PDL şi 22 de UDMR, restul aparţinând altor formaţiuni politice. Din cele 40 din Teleorman, 23 aparţin PSD, 13 PNL şi câte două sunt conduce de Partidul Conservator şi PDL.
Ministerul Muncii a întocmit aceste clasamente şi în funcţie de culoarea politică a administraţiei locale, pentru a demonstra, aşa cum ministrul a anunţat marţi, că "cei care plâng pe umeriii săracilor fraudează bugetul de stat".
" Fac un apel către toate partidele politice, în special către cele care plâng pe umerii săracilor, să nu mai fraudeze bugetul de stat ", a declarat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Referindu-se strict la ajutoarele pentru încălzire, Lăzăroiu a precizat că legea obligă primarii să verifice doar dosarele a trei la sută dintre cei care solicită astfel de ajutoare şi care declară pe propria răspundere că au dreptul să le primească.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M