Potrivit HotNews, cel care a înclinat balanţa votului dat de Curtea Constituţională este judecătorul Petre Lăzăroiu, numit în funcţie de către preşedintele Traian Băsescu.
De altfel, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, la Realitatea TV, că votul decisiv a venit de la "un judecător numit de Traian Băsescu".
"Trebuie văzut şi în interiorul Curţii cine şi cum a votat şi care judecător a fost numit şi de către cine, cine a înclinat balanţa... Este vorba de un judecător numit de Traian Băsescu, unul care a dat al cincilea vot în favoarea acceptării contestaţiei", a spus Voicu.
Lăzăroiu a fost numit, în iunie 2010, judecător la CCR de către Administraţia Prezidenţială şi a deţinut această funcţie în ultimii doi ani, el preluând, în 2008, mandatul rămas vacant în urma decesului lui Petre Ninosu.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituţiei, Lăzăroiu este şi cadru didactic la Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucureşti unde este lector universitar şi titular al mai multor cursuri de drept. Ziariştii de la Gândul au scris că decizia sa de ieri ar fi avut legătură cu activitatea sa didactică. Un articol al legii pe care Cabinetul Boc şi-a angajat răspunderea arată că la 4 ani de la intrarea sa în vigoare, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de lector universitar şi nu au obţinut diploma de doctor încetează. IESE CARTON 2] După cum reiese chiar după site-ul oficial al Curţii, Petre Lăzăroiu nu şi-a susţinut încă lucrarea de doctorat.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că asumarea Guvernului pe Legea Educaţiei este neconstituţională. Potrivit deciziei Curţii, între Parlament şi Executiv există un conflict de constituţionalitate deoarece Guvernul şi-a asumat raspunderea pe o lege care era deja în dezbatere parlamentară. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Decizia ar putea arunca în aer Coaliţia, deoarece UDMR a insistat pentru Legea Educaţiei. "Dacă sunt patru judecători de la PDL şi unul de la UDMR, iar patru de la PSD-PNL, deducţia este că unul din cei ai PDL a votat că asumarea este neconstituţională. Eu sunt cu un gust amar, sunt decepţionat politic pentru că Curtea a luat o decizie pur politică. Nu văd de ce am continua o guvernare în care nu am făcut decât să adunăm oprobiul majorităţii şi în primul rând al comunităţii maghiare", a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda, la Realitatea TV.
De asemenea, liderul UDMR, Marko Bela, a anunţat, pentru MEDIAFAX, că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia CC în cazul Legii Educaţiei, adăugând că nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate şi că progresul în dreptul minorităţilor este o condiţie a prezenţei UDMR în orice guvern.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M