Judecătoria Slobozia a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
Judecătoria Slobozia a admis, joi, cererea de eliberare condiţionată a lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, deşi Comisia specială din penitenciarul Slobozia amânase discutarea solicitării, pentru că pe numele Cămătarului s-ar fi întocmit mai multe rapoarte privind comportamentul său.
Potrivit unor surse judiciare, Comisia de eliberare condiţionată din penitenciarul Slobozia a amânat cu trei luni discutarea cererii lui Nuţu Cămătaru. Unul dintre motive a fost că lui Nuţu Cămătaru i s-ar fi întocmit mai multe rapoarte privind comportamentul său. Ion Balint a contestat, însă, decizia comisiei la Judecătoria Slobozia, care i-a admis solicitarea.
Ion Balint va rămâne în penitenciarul Slobozia până la o decizie definitivă dată de instanţă.
Nuţu Cămătaru a mai obţinut o dată, în iulie, admiterea cererii de liberare condiţionată în primă instanţă. Astfel, Tribunalul Bucureşti a admis, pe 24 iulie, recursul procurorilor împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 , prin care s-a decis, pe 9 iunie, liberarea condiţionată a lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, decizia instanţei fiind definitivă.
O nouă cerere de liberare condiţionată a putut fi făcută joi, 18 decembrie.
Nuţu Cămătaru se afla atunci în penitenciarul Jilava, el fiind mutat în urma unei revolte a deţinuţilor din penitenciarului. Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi sub numele de Nuţu şi Sile Cămătaru, au fost transferaţi, pe 23 noiembrie, din penitenciarele Jilava şi Rahova în centre de detenţie din Slobozia, respectiv Craiova.
Potrivit legii, un condamnat poate fi liberat condiţionat dacă a executat fracţiunea de pedeapsă prevăzută obligatoriu de lege, e disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale. Din procesele verbale aflate la dosar rezultă că Ion Balint a fost condamnat la 5 ani închisoare, în 2003, de Judecătoria Sectorului 2, iar pentru a putea fi liberat condiţionat, acesta trebuie să execute fracţiunea de jumătate din pedeapsă, respectiv 1095 zile închisoare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, Ion Balint a solicitat liberarea sa condiţionată din penitenciarul Jilava, unde executa o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

