Deşi s-au vehiculat destule zvonuri despre presupuşii noi iubiţi ai actriţei, revista OK scrie că Jennifer Aniston nu mai reuşeşte să-şi revină. Se pare că fosta soţie a lui Brad Pitt a adoptat un stil de viaţă singuratic, retras şi fără prea multe activităţi.

Au trecut trei ani de zile de când Brad Pitt a părăsit căminul conjugal şi a ales să-şi continue drumul alături de Angelina Jolie, dar Jenn nu reuşeşte să se elibereze de trecut. Angelina este "cea care i-a distrus viaţa" şi aceste sentimente încă o stăpânesc.

"Traveling" este cel mai recent film al lui Jennifer, pelicula în care joacă rolul unui guru a cărui proprie viaţă este la ananghie. Inspirat, parcă, din realitate...Prietenii şi colegii de filmare spun că Aniston preferă să nu stea cu echipa, iar după fiecare zi de muncă se duce direct la hotel unde citeşte, mănâncă şi bea singură. Nimeni şi nimic nu o poate scoate din apatia care a cuprins-o.

"Aproape în fiecare seară când se termină filmările, Jennifer se duce direct la hotel unde mănâncă, bea şi citeşte singură. De cele mai multe ori, serile ei constau într-o băutură şi o carte. Cam asta face tot timpul liber în L.A", a declarat un coleg de platou.

Prietenii au încercat să o ajute, Courtney Cox a convins-o chiar să îşi cumpere o vilă de 15 milioane de dolari, dar nici până în ziua de azi nu s-a mutat. Preferă casa în care a stat cu Brad la începutul căsniciei. "Se duce mult mai rar la restaurant, socializează mult mai puţin, nu o vezi niciodată la cumpărături şi nu călătoreşte decât cu familia Arquette", a mai adăugat colegul.

Sursă: Ok Magazine