Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Jeffrey Franks: Criza din Grecia ar putea duce la scumpirea creditelor din România

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că problemele financiare din Grecia ar putea duce la scumpirea creditelor din ţara noastră. Franks mai spune că România şi-a încetinit creşterea economică în trimestrul al doilea.

Lui Jeffrey Franks îi place zăpada!
Lui Jeffrey Franks îi place zăpada! / FOTO: Grup RC

Potrivit dealerilor din piaţa bancară, CDS-ul aferent României (costul de asigurare la restructurare/default) a crescut începând cu 7 iunie de la 225 de puncte şi a atins un maxim de 283 de puncte joi, 23 iunie. În prezent, CDS-ul este la 277 de puncte.

"Au existat cu siguranţă anumite efecte negative temporare în ceea ce priveşte prima de risc a României pe pieţele internaţionale, determinate în mod cert de situaţia din Grecia. Aceste efecte s-au manifestat doar în ultimele zile, astfel că va trebui să mai aşteptăm", a spus Jeffrey Franks pentru Mediafax.

Creşterea în continuare a CDS-ului ar putea afecta România pentru că ar face împrumuturile mai costisitoare, iar investiţiile şi consumul ar deveni la rândul lor mai scumpe.

Pe de altă parte, şeful delegaţiei FMI în România a spus că "există anumiţi indicatori care arată o încetinire a creşterii economice în trimestrul doi".

"Trebuie să vedem, când vom avea datele finale, cât de mult a încetinit creşterea. Ne aşteptăm, totuşi, la o evoluţie pozitivă a PIB", a adăugat oficialul FMI.

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat la Realitatea TV că, având în vedere situaţie internă a României, nu vede situaţii dramatice, care să ne tulbure puternic în perioada următoare.

"Dar dacă la greci s-ar ajunge să nu se mai plătească pensii, salarii, violenţa acolo ar creşte. Şi violenţa ar putea să aibă influenţe peste tot, şi la noi. Efectul pe care l-a avut şi anul trecut problema Greciei. Cum s-a ajuns la noi şi în toate ţările europene să apăsăm atât de mult pe austeritate? Din cauza Greciei, ea a aprins fitilul. O violenţă puternică în Gtrecia, o încetare de plăţi interne, asta ar produce efecte în toată Europa", a spus Adrian Vasilescu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro