Căderile abundente de zăpadă din nordul şi vestul Japoniei au făcut din decembrie şi până acum 84 de morţi.

Acest nou bilanţ a fost anunţat de presa niponă.

Două persoane şi-au găsit astăzi sfârşitul după ce casele lor s-au prăbuşit sub greutatea zăpezii, în regiunea Niigata, la 200 de kilometri nord de Tokyo.

În toată Japonia, vremea începe să se încălzească, iar acum există riscul producerii de avalanşe. Chiar în această dimineaţă, s-a produs o avalanşă într-o staţiune de ski din zona Shimane, la 650 de kilometri vest de Tokyo. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Din luna decembrie, zăpada a acoperit nord-vestul Ţării Soarelui Răsare, perturbând serios transporturile şi izolând numeroase localităţi montane. În unele regiuni, stratul de zăpadă a ajuns la patru metri înălţime, acoperind pur şi simplu sute de locuinţe.