James Brown, între discuri de succes şi sejururi în închisoare
Potrivit presei americane, Brown, care a murit la Atlanta, la vârsta de 73 de ani, fusese internat cu o zi înainte la spitalul Emory Crawford Long, cu simptome de pneumonie. Reprezentanţi ai spitalului contactaţi luni dimineaţă au refuzat totuşi să confirme sau să infirme aceste informaţii.
Cunoscut pentru performanţele sale scenice şi pentru ţinutele extravagante, omul cel mai imitat din show business, James Brown, alias "Mister Dynamite", a înregistrat peste 50 de albume, vândute în milioane de exemplare în toată lumea.
După succesul discului "Please, Please, Please" în 1956, cântăreţul a reinventat totul şi şi-a însuşit totul: muzica soul, rythm and blues, funk şi chiar rap.
Născut într-o familie săracă din Carolina de Sud sau din Georgia, în funcţie de sursă, Brown a refuzat întotdeauna să îşi dezvăluie data naşterii, situată undeva între 1928 şi 1933. La scurt timp după venirea sa pe lume, familia s-a mutat la Augusta, Georgia, unde micul James a supravieţuit culegând bumbac pe domeniile celor bogaţi sau lustruind pantofii domnilor, în centrul oraşului. Le ajută, de asemenea, pe prostituate să găsească clienţi şi este condamnat pentru furt la vârsta de 16 ani.
În închisoare îl întâlneşte pe Bobby Byrd şi intră în trupa sa de gospel. În 1952, se alătură trupei Starlighters, care îşi schimbă numele devenind James Brown and the Famous Flames. Grupul înregistrează două albume - "Please, Please, Please" în 1956 şi "Try Me" în 1958 - abandonând într-o anumită măsură gospelul pentru un rhythm and blues cu mult mai mult nerv.
În 1962, James Brown înregistrează un album live la Apollo, New York, care devine un succes colosal. Doi ani mai târziu începe să cânte solo şi cunoaşte primele sale succese în această calitate: albumul "Out Of Sight" conţine hiturile "Papa's Got A Brand New Bag" şi "I Got You (I Feel Good)", devenite clasice în prezent. În 1970 atinge apoteoza cu "Sex Machine", probabil punctul culminant al carierei sale.
În anii '70 apare valul disco şi îl scufundă aproape total pe James Brown şi al său funk îndrăcit. Continuă să cânte cu un nou grup, Pacesetters, şi reînnoadă şirul succeselor cu "It's Too Funky Here" în 1978.
The Blues Brothers îi aduc un omagiu la începutul anilor '80, încredinţându-i un rol de preot în acest film, devenit de asemenea cult. Cinematograful îl relansează, "Rocky IV" din 1986 permiţându-i să triumfeze apoi cu "Living In America".
Ulterior însă, James Brown intră într-o perioadă agitată, marcată de detenţii, cure de dezintoxicare şi discuri de calitate variabilă. Trafic de droguri, atac asupra unui poliţist, tentativă de evadare şi violenţă conjugală se adaugă cazierului său judiciar, deja destul de stufos.
În 2001 apare albumul omagial "Doing The James Brown", care conţine înregistrări cu Aretha Franklin şi Otis Redding.
După o viaţă marcată de excese de toate felurile, află, la sfârşitul anului 2004, că are cancer de prostată. "Am învins multe în viaţa mea. Voi trece şi peste asta", a spus Brown când a fost anunţat că trebuie să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
Văduv, James Brown a fost căsătorit de trei ori.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Feedback

