Timp de 500 de zile, saşe oameni vor trăi izolaţie complet, simulând un zbor către Marte. Cei şase au spus că sunt gata pentru această misiune unică. „Chiar dacă este un lucru foarte incitant, avem şi o mare responsabilitate. Vorbesc şi în numele colegilor mei când spun că vor face tot ce ne stă în putere să încheiem misiunea cu succes”, a declarat voluntarul rus, Mikhail Sinelnikov, conform discovery.com.
Trei ruşi, doi europeni şi un chinez vor petrece un an şi jumătate închişi într-un modul 180 de metri pătraţi, la periferia Moscovei, începând cu data de 3 iunie 2010. „Va fi foarte dificil pentru toţi. Nu ne putem vedea familiile, dar va fi o perioadă glorioasă a vieţii noastre”, a spus entuziasmat Wang Yue, care este şi cel mai tânăr voluntar, la doar 27 de ani.
Potrivit lui Diego Urbina, această misiune va fi primul pas pentru generaţile următoare care vor călătorii frecvent către Marte.
Ambiţiosul proiect, primul de acest fel care va simula o călătorie către planeta roşie, vrea să rezolve una dintre cele mai mari necunoscute ale unui zbor atât de îndelungat: stresul fiziologic şi psihologic asupra omului.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M