Un proiect de decizie ce va fi dat publicităţii la finalul summitului de azi indică faptul că Marea Britanie este singura ţară care a respins în mod clar participarea la acordul interguvernamental pentru guvernanţa fiscală a UE.
Suedia, Cehia şi Ungaria s-ar putea alătura celorlalte 23 de state care vor semna acordul ce prevede consolidarea disciplinei fiscale.
Decizia pare să izoleze şi mai clar Marea Britanie, care şi-a folosit joi dreptul de veto pentru a bloca modificarea Tratatului UE, notează Mediafax.
"Şefii de stat sau de guvern din Bulgaria, Cehia, Danemarca, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia au indicat posibilitatea de a participa la acest proces (încheierea unui nou tratat - n.r.), după consultarea parlamentelor, acolo unde este cazul", se spune în documentul citat de BBC.
Există, evident, îndoieli.
Ministrul ungar al afacerilor europene Eniko Gyori a declarat pentru BBC că Budapesta este dispusă să se alăture acordului şi l-a contrazis astfel pe Nicolas Sarkozy, preşedintele francez, care afirmase că Ungaria se opune. Premierul Viktor Orban declarase de altfel că trebuie să se consulte cu parlamentul înainte de a lua o decizie.
Pe de altă parte, Irlanda a anunţat că ar putea fi nevoită să supună decizia de a participa la acord unui referndum.
Şi Danemarca a aruncat un semn de îndoială asupra participării, premierul Helle Thorning-Schmidt declarând pentru Politiken că nu a luat încă o decizie fermă în acest sens.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M