Iuliu Mureşan: "Campionatul rămâne principalul nostru obiectiv"
Iuliu Mureşan era foarte fericit după succesul senzaţional al CFR-ului în faţa Romei, pe Olimpico. Preşedintele grupării clujene l-a felicitat pe antrenorul Trombetta şi a afirmat că, în ciuda victoriei de la Roma, campionatul intern rămâne principalul obiectiv al CFR-ului.
Deşi a debutat bine în Liga Campionilor, preşedintele Iuliu Mureşan se gândeşte tot la campionat
"Am mai spus că mergem acolo să jucăm fotbal şi să obţinem cel puţin un punct. Mă buc că am reuşit să le obţinem pe toate. Am evoluat foarte bine, am avut o diciplină tactică foarte bună, am avut dăruire. Am avut cele mai mari ocazii, cele mai multe şuturi, am dominat. Am controlat jocul. Puteam să mai înscriem. Mă bucur pentru Maurizio, în care nimeni nu a avut încredere, doar eu şi Arpad. Încă o dată se confirmă că este un foarte bun antrenor şi am luat o decizie foarte bună. Şi-a făcut o intrare triumfală în Ligă. Îi mulţumim şi lui şi echipei, merită tot respectul. Este cea mai mare surpriză. Am început bine şi am fost surpriza primei etape", a declarat Iuliu Mureşan, în exclusivitate pentru Realitatea Tv, la întoarcerea echipei de la Roma.
Preşedintele clujenilor a făcut referire şi la partida viitoare din Ligă, cu Chelsea, pe teren propriu: "Chelsea e o maşină de fotbal, s-a văzut şi aseară, a dat multe goluri în prima etapă. Şi cu ei vom încerca să jucăm fotbal. Va fi un meci foarte greu, dar avem şi cu Chelsea şansa noastră. Nu ne schimbăm obiectivul, care e locul trei în Ligă, şi e foarte greu de realizat. S-a mai întâmplat şi în trecut ca echipe care au început bine, cum a făcut Şahtiorul, să piardă apoi. În Ligă e mai greu, e un alt fotbal. Dar suntem conştienţi de valoarea noastră, vom încerca să jucam cat mai bine, atât în campionat, care e principalul nostru obiectiv, cât şi în Ligă".
Campioana României, CFR Cluj, a reuşit marţi să se impună în deplasare în faţa echipei AS Roma, scor 2-1, în primul meci din Grupa A a Ligii Campionilor, prin golurile marcate de argentinianul Culio, după ce italienii deschiseseră scorul prin Panucci.
În partida următoare din grupa A a Ligii Campionilor, CFR Cluj va întâlni pe teren propriu pe Chelsea, la 1 octombrie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

