Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Iubitul Elenei Băsescu, Syda, a câştigat postul de secretar economic la Paris

Syda, iubitul Elenei Băsescu, se mută la Paris. Şi nu pleacă oricum, ci pe banii statului. Syda, pe numele real Bogdan Ionescu, s-a angajat la începutul lunii martie la Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, iar la sfârşitul aceleiaşi luni a câştigat concursul pentru ocuparea postului de secretar economic de gradul trei la Ambasada României de la Paris.

Syda va fi va fi secretarul economic al Ambasadei României la Paris / Foto: wordpress.com
Syda va fi va fi secretarul economic al Ambasadei României la Paris / Foto: wordpress.com

Bogdan Ionescu, prietenul Elenei Băsescu, şi Oana Bălan, fiica secretarului de stat din Ministerul Economiei Maria Pârcălăbescu, au fost numiţi consilieri economici la Ambasadele din Franţa şi Uruguay, în urma unui concurs organizat de minister, a anunţat vineri MECMA.

"Ocuparea posturilor din reţeaua externă a MECMA se face în conformitate cu prevederile legale privind trimiterea în misiune permanentă a personalului diplomatic şi consular, precum şi a regulamentelor interne privind recrutarea şi selectarea personalului din cadrul Birourilor de Promovare Comercială Economică (BPCE)", precizează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) pe site-ul său.

Potrivit ziarului Libertatea, la 5 martie, Bogdan Ionescu, cunoscut în mediile mondene ca "Syda", a fost angajat, pe baza unui concurs, pe un post vacant, consilier la Direcţia Generală Relaţii Externe din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Ulterior, la 22 martie, Bogdan Ionescu participă la un alt concurs, pentru postul de secretar economic III la Ambasada României la Paris.

Acelaşi ziar a mai scris că, în ziua în care Bogdan Ionescu dădea concurs pentru postul din Paris, Oana Bălan, fiica Mariei Pârcălăbescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, concura pentru un post de secretar economic III la Ambasada României din Montevideo, capitala Uruguay.

Oana Bălan şi-ar fi început cariera anul trecut, când era consilieră pentru un coleg al mamei sale, secretarul de stat Gheorghe Marin.

La doar 30 de ani, Syda a avut o carieră de invidiat, ajutat fiind de oameni din apropierea lui Traian Băsescu, viitorul său socru. După ce în 2007 a fost, timp de câteva săptămâni, consilierul ministrului integrării, Anca Boagiu, el a reuşit, anul acesta, o ascensiune fulminantă, ajutat de un alt pedelist, Adriean Videanu. În ultima perioadă, Bogdan Ionescu a realizat câte alţii nu fac într-o viaţă de muncă, potrivit libertatea.ro.

Iubitul mezinei preşedintelui, Syda, a făcut anul trecut mulţi bani din tranzacţiile la Bursă. Conform publicaţiei Cotidianul, firma de brokeraj Equity Invest, la care Bogdan Ionescu, zis Syda, e acţionar, a intermediat anul trecut tranzacţii de 77,2 milioane de lei, întrecând casele de brokeraj la care acţionari sunt Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu. De asemenea, în primele două luni ale acestui an, casa de brokeraj Equity Invest a intermediat tranzacţii de peste 18,29 milioane de lei, dublu faţă de cât a făcut-o casa de brokeraj a lui Dinu Patriciu, Fairwind Securities, sau a lui Dan Voiculescu, Rombell Securities.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu şi craiul de Dorobanţi Syda se vor căsători în luna iunie a acestui an. Petrecerea se va ţine fie la Palatul Ghica, fie la Palatul Ştirbey. Şi în privinţa naşilor, cei doi tineri au mers până la cel mai înalt nivel, numele vehiculate fiind cele ale premierului Emil Boc şi ale ministrului Adriean Videanu.

Liderul Cartelului Alfa Bogdan Hossu a criticat numirea lui Bogdan Ionescu la Paris: “Pentru postul amintit trebuie să ai experienţă de cel puţin un an, lucru pe care persoana respectivă nu cred că.. în al doilea rând e moralitatea, dacă se dau afară oameni şi se angajează persoane noi. Guvernul României a investit în aproximativ 500 de tineri cu studii în străinătate şi în acelaşi timp după ce s-au întors guvernul i-a refuzat ... Mi se pare imoral ... complet nejustificat pe banul public”.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro