Italienii sapă şanţuri şi ridică ziduri la marginea localităţilor pentru a se apăra de imigranţii nomazi de origine rromă, proveniţi din România, anunţă publicaţia "La Padania", a partidului italian de extremă dreapta Liga Nordului.

În plus, primăriile premiază poliţiştii care arestează imigranţi ilegali. Publicaţia on line dă ca exemplu edilii din Schio, un oraş de lângă Milano, care au luat decizia de a săpa un şanţ lung de 200 de metri, lat de un metru şi adânc de 70 de centimetri, pentru a-i împiedica pe rromi să-şi aşeze corturile.

Românii contactaţi de Realitatea Tv în Italia şi-au exprimat neîncrederea cu privire la autenticitatea informaţiilor apărute în "La Padania". "Nu cred aşa ceva, poate e părerea unui jurnalist", a declarat Marius Gherghel.

Alţi români consideră că problema rromilor este mult exagerată şi că este doar o campanie de denigrare.

Ministerul de Externe nu are încă o poziţie oficială, dar va cerceta cazul.

CITEŞTE ARTICOLUL INTEGRAL DIN LA PADANIA

Aşteptăm opiniile voastre cu privire la articolul din publicaţia italiană.