Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Italia proclamă starea de urgenţă umanitară, din cauza miilor de imigranţi ilegali tunisieni

Guvernul italian a proclamat sâmbătă starea de urgenţă umanitară, din cauza miilor de imigranţi ilegali tunisieni care sosesc pe litoralul ţării, o procedură care permite accelerarea adoptării unor măsuri pentru a lupta împotriva acestui fenomen, relatează AFP.

Italia e confruntată cu un val de imigranţi tunisieni
Italia e confruntată cu un val de imigranţi tunisieni / FOTO: La Reppublica

"Consiliul de Miniştri (...) a proclamat starea de urgenţă umanitară în urma afluxului a numeroşi cetăţeni nord-africani în sudul teritoriului. Această decizie va permite adoptarea imediată din partea Protecţiei civile a unor măsuri necesare pentru a controla acest fenomen şi pentru a acorda asistenţă cetăţenilor care fug din ţări din Africa de Nord", se arată într-un comunicat, citat de MEDIAFAX.

Protecţia Civilă a înfiinţat o celulă de criză care să se ocupe de această problemă.

Aproape 3.000 de imigranţi ilegali, în special tunisieni, au sosit începând de miercuri pe coastele italiene, potrivit unor surse concordante, dintre care 250 numai în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Autorităţile italiene au înfiinţat un pod aerian şi au utilizat de asemenea feriboturi pentru a ajuta insula Lampedusa, invadată de clandestini. Candidaţii la imigraţie au fost de asemenea transportaţi spre centre de identificare şi de expulzare în Sicilia sau în sudul peninsulei.

Dar dintre cele 3.000 de persoane sosite de miercuri seara, o mie încă se mai aflau pe insulă sâmbătă la prânz, deşi autorităţile se angajaseră ca toţi să părăsească Lampedusa până seara.

Italia a cerut vineri ajutorul Uniunii Europene, pentru a face faţă acestui val de imigranţi ilegali, avertizând cu privire la riscul unei "crize umanitare".

Ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi cel al Afacerilor Externe, Franco Frattini, au cerut într-un comunicat comun "convocarea urgentă a unei reuniuni la nivel politic a Consiliului de Justiţie şi Afaceri Interne al UE".

Italia "cere mobilizarea imediată a unei misiuni FRONTEX de patrulare în largul coastelor Tunisiei, pentru a controla fluxul", au continuat ei.

Proclamarea stării de urgenţă permite evitarea anumitor formalităţi legale şi autorizează oficialii locali, precum prefecţii, să ia măsuri operaţionale imediate. Ea permite de asemenea utilizarea rapidă a resurselor financiare speciale.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro