Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Italia îşi doreşte să poată expulza cetăţeni europeni

Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a cerut luni, la Paris, ca expulzarea şi repatrierea să fie posibile şi pentru cetăţenii comunitari care nu respectă directiva europeană privind şederea în alte state membre UE, relatează Il Sole 24 Ore.

Roberto Maroni, eternul inamic al imigranţilor.
Roberto Maroni, eternul inamic al imigranţilor. / FOTO: Grup RC

Maroni, care participă la Paris la o reuniune consacrată imigraţiei ilegale, vrea ca CE să "prevadă expulzarea şi repatrierea şi pentru cetăţenii comunitari care nu respectă directiva europeană numărul 38, din 2004, care stabileşte în ce condiţii poate să stea un cetăţean comunitar într-o ţară.

"În Uniunea Europeană există reguli care stabilesc libertatea de circulaţie a cetăţenilor, care este sacră şi nu are limite şi dreptul de a sta permanent într-o ţară din Uniune, care are limite", a explicat el. Însă sancţiunile pentru încălcarea normelor privind şederea sunt inadecvate, din punctul său de vedere.

"Cred că la următorul consiliu vom discuta şi va fi acoperită această lacună, altfel este ipocrizie", potrivit ministrului.

Întrebat de jurnalişti dacă unele ţări europene nu ar trebui ameninţate în ceea ce priveşte imigraţia, Maroni a răspuns că nu crede că acest lucru este necesar, pentru că nu ţine de statutul UE să ameninţe, ci, aşa cum a făcut Italia, să încheie acorduri precum cel cu Libia, care a redus aproape la zero debarcările din Lampedusa.

În aceste condiţii, el a cerut o cooperare mai mare în materie de imigrare ilegală în întreaga UE şi a afirmat că este un obiectiv major al Comisiei Europene să ajungă la o legislaţie comună în acest domeniu între toate ţările din Uniunea Europeană.

De asemenea, el a apărat iniţiativa Franţei şi Italiei de a încuraja repatrierea voluntară a unor cetăţeni europeni, oferindu-le o sumă de bani pentru a se întoarce în ţara de origine.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro