Campioana mondială va veni în România. Prezent la Piteşti, Mircea Sandu a anunţat că Italia este dispusă să joace cu naţionala lui Victor Piţurcă în deplasare, drept compensaţie pentru anularea jocului de pregătire de miercurea trecută de la Siena.

"100% anul acesta sau anul viitor jucăm cu Italia. Am vorbit cu directorul de relaţii internaţionale al Federaţiei italiene, care a propus să joace chiar în România, drept compensaţie pentru anularea meciului de săptămâna trecută", a afirmat Mircea Sandu.

Preşedintele FRF a comentat posibila revenire a veteranului Dorinel Munteanu în meciul naţionalei din Olanda: "Să vadă Piţi cum se pregăteşte. În patru etape o să-şi dea seama dacă Dorinel poate juca măcar o repriză".

El nu a uitat nici problema alinierii stadioanelor la normele UEFA: "În România nu avem niciun stadion. Nici la Piatra Neamţ nu este un stadion de top".

Partida dintre Olanda şi România va avea loc pe 24 martie, la Rotterdam.