Dică a fost introdus pe teren de Walter Zenga în minutul 64 al partidei câştigate cu 2-1 de Catania.
Într-un alt meci, fundaşul lui Lazio Roma, Ştefan Radu, nu a fost în lotul echipei pentru meciul cu Benevente, câştigat cu scorul de 5-1.
Bogdan Pătraşcu nu a fost introdus în lotul lui Chievo, care a fost eliminată din Cupa Italiei după eşecul cu Padova, scor 1-2.
Paul Codrea a început ca titular la Siena în meciul cu Albinoleffe, câştigat cu 4-0, dar a fost schimbat din cauza unei accidentări la gleznă.
Meciurile din turul 4 din Cupa Italiei vor avea loc la 18 septembrie şi 2 octombrie, iar echipele Inter, AS Roma, Sampdoria, Udinese, AC Milan, Fiorentina, Napoli şi Juventus vor intra în competiţie din sferturi.
Italia - Dică a debutat oficial la Catania în meciul contra Parmei din Cupă
Jucătorul român Nicolae Dică a evoluat pentru prima dată pentru Catania într-un meci oficial, în partida câştigată sâmbătă seară cu scorul de 2-1, după prelungiri, în faţa Parmei, în turul 3 din Cupa Italiei, informează site-ul oficial al echipei lui Walter Zenga.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M