Şoferul român al unui TIR a fost arestat de poliţia italiană, după ce 16 kilograme de cocaină pură au fost găsite în camionul pe care îl conducea.

Agenţia ANSA relatează că descoperirea a fost făcută după o intervenţie a poliţiei în tunelul Mont Blanc, unde TIR-ul rămăsese în pană. Şoferul, devenit brusc foarte nervos la apariţia agenţilor, a trezit suspiciuni care au dus la captura impresionantă de droguri.

Pe de altă parte, un alt român a fost arestat la Pisa după ce a agresat o tânără pe care o cunoscuse întâmplător pe stradă. Potrivit televiziunii din Toscana, românul, care se află de câteva zile în Italia, şi-a recunoscut în parte vina.